Cezar Bolliac

Cezar Bolliac
Naţionalitate		greacă
Născut		23 martie 1813, Bucureşti
Decedat		25 februarie 1881, Bucureşti
Ocupaţie		poet, publicist, folclorist, arhivist, arheolog, revoluţionar paşoptist, om politic
Părinţi		Anton Bogliako Zinca Kalamogdartis

Cezar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucureşti - d. 25 februarie 1881, Bucureşti), poet, publicist, folclorist, arhivist, arheolog, om politic.

Biografie

Fiul greco-italianului Anton Bogliako şi al grecoaicei Zinca Kalamogdartis, este crescut şi educat de cel de-al doilea soţ al mamei sale, stolnicul Petrache Pretz.

Dobândeşte primele cunoştinţe acasă, având ca profesor pe grecul Neofit Duca. După o scurtă tentativă de carieră militară, îşi continuă studiile la Şcoala centrală din Bucureşti, a lui Wallenstein (1831), apoi la Colegiul „Sfântul Sava” (1832).

Editează şi conduce mai multe publicaţii: „Curiosul” (1836), „Poporul suveran” (1848), „Expatriatul” (1849), „Buciumul” (1862), „Trompeta Carpaţilor” (din 1865). Colaborează şi la „Convorbiri literare”, „Curierul Românesc”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Steaua Dunării”, „Vestitorul Românesc” ş.a. Articolele sale marchează geneza publicisticii politice româneşti moderne.

Este director general al Arhivelor Statului (1864-1866), de mai multe ori deputat (prima dată în 1864, din 1869 reales an de an), membru al „Societăţii Geografice Române”, membru de onoare al mai multor societăţi franceze: „Société de Géographie Comparé”, „ Société Française de Numismatique et Archéologie”, deţine funcţia de inspector al muzeelor, continuându-şi excursiile şi cercetările arheologice, din 1869 devenind preşedintele Comitetului Arheologic din Bucureşti. Spiritul dacismului pe care îl promovează înaintea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu este aspru combătut de Alexandru Odobescu în Fumuri arheologice scornite din lulele preistorice de un om care nu fumează (1873).

Alte domenii care îl preocupă sunt literatura, teoria şi critica literară, folcloristica (pe care o tratează ca estetician, moralist, istoric şi poet).

Se implică în pregătirile revoluţiei de la 1848, făcând parte din „Societatea filarmonică”, recomandat de profesorul său de la „Sfântul Sava”, Ion Heliade Rădulescu (din 1835) şi din societatea secretă „Frăţia” (apărută în anul 1843). Datorită activităţii sale politice intră în conflict cu autorităţile de la Bucureşti, care îl anchetează cu ocazia conspiraţiei din 1840, la care participă şi el, dispunând arestarea (exilarea) sa la schitul de la Poiana Mărului. În timpul revoluţiei, participă la mai toate acţiunile importante, incită populaţia capitalei să iasă pe străzi şi să sprijine „Constituţiunea” („Proclamaţia de la Islaz”) în faţa domnitorului Gheorghe Bibescu, este numit secretar al Guvernului Provizoriu apoi vornic al capitalei. După înfrângerea revoluţiei fuge în Transilvania, unde stă până în 1850, când se refugiază la Paris. Militează, prin ziarul creat de el aici, „Expatriatul” (1849), pentru unirea tuturor românilor prin revoluţie.

Revenind în ţară, la mijlocul anului 1857, devine director al „Monitorului Adunării Ad-hoc”, susţinând unirea. În timpul pregătirilor electorale, optează pentru dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. În 1867, deputat fiind, îşi asumă un important rol în pregătirea reformei monetare, relevând, în toate discursurile sale, rolul baterii monedei în întărirea suveranităţii naţionale. Este unul dintre cei mai activi participanţi la evenimentele timpului său, însemnătatea omului politic, publicistului, literatului, a puternicului animator şi propagator al ideilor moderniste din această perioadă extrem de plină de schimbări, pe toate planurile, creşte enorm în pondere în opera lui.

Bibliografie

• Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008