Constanţa Erbiceanu

Constanţa Erbiceanu
Născută		11 noiembrie 1874, Iaşi
Decedată		20 octombrie 1961, Bucureşti
Ocupaţie		pianistă, profesoară de pian
Părinţi		Constantin Erbiceanu şi a Aglaia Negrescu

Constanţa Erbiceanu (n. 11 noiembrie 1874, Iaşi – d. 20 octombrie 1961, Bucureşti). Pianistă, profesor de pian, om de cultură.

Biografie

Fiica academicianului istoric Constantin Erbiceanu şi a Aglaeei Negrescu, începe studiul pianului la Conservatorul din Iaşi de la vârsta de 8 ani, iar din 1883, când familia s-a stabilit la Bucureşti, studiază la pensioanele Negoescu şi Nôtre Dame de Sion, susţinându-şi bacalaureatul în 1893. Studiile la pian sunt continuate cu elevul lui Carl Reinecke, Zdislaw Lubicz (Skibowski), care, în şase ani reuşeşte s-o formeze în domeniul tehnicii instrumentale şi în asimilarea unui repertoriu consistent. Din 1893 începe studiul la Leipzig cu Reinecke şi J. Weidenbach, definitivându-l în 1898, când primeşte diploma de absolvire.

Debutează ca solistă, în 1895, într-un recital la Gewandhaus, după care urmează concertul cu orchestră de Schumann, pe 11 decembrie 1896, şi concertul pentru inaugurarea unei noi săli la Gewandhaus, la 21 ianuarie 1897. Au urmat călătoriile la Berlin, Paris sau Londra, unde a concertat, sub îndrumarea lui Maurice Moszkowski, obţinând importante succese de public şi de critică. Din 1904 s-a stabilit la Berlin, unde studiază, printre multele concerte susţinute, Filosofia, în 1907, sau Teoria muzicii şi Arta interpretativă, în 1908 – 1911, la Universitate.

Revenită în ţară, după Primul Război Mondial, asistă la examenele de la Conservatorul din Bucureşti, fiind extrem de nemulţumită de prestaţia tinerelor talente. Studiază şi arhitectura, sculptura şi pictura românească, raportându-le la idealul ei artistic. Din martie 1924 este primită, ca profesor suplinitor, din februarie 1926, profesor cu titlu provizoriu şi din 1929 profesor cu titlu definitiv, la catedra de pian a Conservatorului din Bucureşti. Aici „Domnişoara” a impus metoda „braţului care conduce”, teoretizată de Rudolf Maria Breithaupt, formată dintr-un grup complex de mişcări, menit să obţină un tip de sonoritate adecvat unor anumite lucrări muzicale şi dezvoltarea tehnicii de degete, care presupunea munca asupra independenţei şi egalităţii acestora. Intrase deja în mitologia Conservatorului ideea că cine trece de primul semestru va rămâne până la sfârşitul studiilor la clasa ei, iar cine nu făcea faţă era repartizat altor profesori. Elevii ei studiau clasicii Franz Schubert, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Robert Schumann, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, dar şi Serghei Prokofiev, Sergei Rachmaninoff, M. Moszkowski, Igor Stravinski şi alţi compozitori ai sec. XX, precum şi operele autorilor români Mihail Jora, Mihail Andricu, George Enescu, Ionel Perlea sau Constantin Silvestri. Este pensionată în 1938, prin legea impusă de Armand Călinescu.

După reorganizarea învăţământului prin reforma din 1948, se implică, alături de foştii ei elevi, în crearea unor şcoli de muzică. La 1 decembrie 1949 a participat la actul întemeierii Şcolii Medii de Muzică din Capitală, unde elevele ei, numite „erbicenele”, alcătuiau „nucleul dur” al catedrei de pian. După 1948, an din care şi-a impus să nu mai părăsească locuinţa, a primit vizitele unor maeştri ai muzicii ca Li Ming Ceang, Sviatoslav Richter, Iakov Zak sau Marcel Mihalovici şi soţia sa, pianista Monique Haas. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, alături de familia ei. „Constanţa Erbiceanu a fost o fiinţă exemplară, din familia sfinţilor şi a misionarilor. Viaţa şi creaţia ei pot oferi tinerilor de toate vârstele un model şi o speranţă” (Lavinia Coman).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009