Dan Theodorescu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Dan Theodorescu
Replace this image male.png
Născut 2 martie 1899,, Tulcea, judeţul Tulcea
Decedat 30 iunie 1948, Bucureşti
Ocupaţie chirurg, stomatolog

Dan Theodorescu (n. 2 martie 1899, Tulcea, judeţul Tulcea - d. 30 iunie 1948, Bucureşti), medic chirurg, stomatolog. Este considerat fondatorul învăţământului universitar stomatologic din România. A preconizat o serie de procedee operatorii stomatologice precum: marsupializarea şi electrocoagularea în ranulă, rezecarea apofizei coronariene în constricţii, reducerea fracturilor arcadei zigomatice pe cale temporală.

Biografie

Între 1918-1925 studiază medicina la Iaşi şi Bucureşti, iar în 1925 primeşte titlul de doctor, susţinând lucrarea cu titlul Contribuţiuni la studiul şi tratamentul cancerului laringean. Între 1922-1925 a lucrat ca medic internist la Spitalul militar central din Bucureşti, iar între 1925-1931 este medic chirurg, mai târziu medic primar, în cadrul aceluiaşi spital. A fost preparator la catedra de anatomie topografică şi chirurgie experimentală şi asistent la Catedra de medicină operatorie, mai târziu şi la Clinica a III-a chirurgicală de la Facultatea de medicină din Bucureşti.

Între 1926-1928, se specializează la Paris, la Ecole pratique d'anatomie şi la o clinică chirurgicală din acelaşi oraş. Se întoarce în ţară şi în 1929 devine doctor docent în medicină operatorie, la Facultatea de medicină din Bucureşti. Între 1934-1935 se specializarea în chirurgie stomatologică la Viena.

Se întoarce în ţară, pentru o perioadă este medic primar pentru chirurgie maxilo-facială, la Eforie. În Bucureşti, între anii 1937-1939, este conferenţiar la Facultatea de medicină din Bucureşti şi profesor de clinică stomatologică între anii 1939-1948. Între 1941-1948 este director al Institutului clinico-stomatologic de la Spitalul Colentina.

În anul 1941 a organizat Şcoala de surori de stomatologie, iar în 1943 Şcoala de tehnicieni dentari, ambele în Bucureşti.

A fost membru în mai multe foruri medicale internaţionale: Asociaţia franceză de chirurgie, Societatea de gastroenterologie din Paris, Asociaţia chirurgilor militari americani, Societatea internaţională de chirurgie, Federaţia dentară internaţională, Asociaţia internaţională pentru combaterea paradontozei. A fost şi membru în colegiul de redacţie al revistei Des Zahnartz din Viena.

Lucrări

  • Litiaza salivară (1936)
  • La maladie operatoire (1941)
  • Anestezia în chirurgia buco-dentară (1943)

Bibliografie

  • Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982