Iosif Teleki

Iosif Teleki de Szék
Alte nume		Teleki József
Naţionalitate		maghiar
Născut		24 octombrie 1790, Pesta, Ungaria
Decedat		16 februarie 1855, Budapesta, Ungaria
Ocupaţie		guvernator al Transilvaniei
Religie		calvină

Iosif Teleki de Szék (n. 24 octombrie 1790, Pesta, Ungaria - d. 16 februarie 1855, Budapesta, Ungaria) a fost guvernator al Transilvaniei în perioada 1842-1848, pe vremea când această provincie se afla sub stăpânirea austriecilor. A fost primul guvernator maghiar care nu era originar din Transilvania.

Originea şi familia

A făcut parte dintr-o familie nobiliară din Ungaria. Numele vechi al familiei era Garázda, dar a fost schimbat ulterior după numele moşiei deţinute, Szék.

Studiile

A studiat la liceul reformat din Cluj. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Buda începând cu anul 1806, apoi şi-a continuat studiile universitare la Göttingen.

Activitatea

În 1818 a fost numit secretar de locotenenţă, în 1824 asesor la Tabla regală, în 1827 comite suprem al comitatului Cenad, în 1830 comite suprem al comitatului Szabolcs. În 1832 a primit postul de consilier al cancelariei aulice transilvănene la Viena, apoi funcţia de vicepreşedinte al acestui oficiu. S-a evidenţiat la Viena atât de mult, încât a primit de la împăratul Austriei titlul de "paznic al coroanei".

În 1827 a fost ales membru al Academiei Maghiare, iar în 1830 preşedinte al acesteia.

În 1841 Dieta s-a reunit pentru a alege un nou guvernator al Transilvaniei. Cu toate că cele mai multe voturi le-a primit Samuil Josika, fiul fostului guvernator Ioan Josika, guvernator a fost ales Iosif Teleki, deşi era de religie calvină, Curtea vieneză considerând că astfel el va fi mai agreat de nobilimea transilvăneană necatolică. A păstrat în acelaşi timp şi funcţia de comite suprem al comitatului Szabolcs.

În ianuarie 1842 Teleki a fost confirmat de Curte în funcţia de guvernator, dar el s-a opus, nevrând să părăsească Ungaria. I s-a ordonat să plece la post, deşi existau voci care recomandau să nu fie numit guvernator din cauza ideilor sale liberale, astfel că la 7 aprilie 1842 a depus jurământul la Cluj, fiind primit cu entuziasm de către nobilii maghiari.

A obţinut de la Curtea imperială dreptul de a folosi exclusiv limba maghiară ca limbă oficială. Ca guvernator a sprijinit curentul antihabsburgic şi a favorizat opoziţia antiaustriacă din Transilvania, în timp ce se afla în legătură şi cu opoziţia din Ungaria.

Pentru că în Dieta din 1847 a reuşit să obţină aprobarea acesteia pentru recrutarea a 11.000 recruţi noi pentru armata austriacă, a recâştigat încrederea habsburgilor. A primit astfel Marea Cruce a Ordinului Sfântul Ştefan.

În timpul revoluţiei de la 1848 s-a pus în fruntea unioniştilor maghiari, care declaraseră unirea Transilvaniei cu Ungaria în ciuda protestelor şi revendicărilor românilor şi saşilor transilvăneni. În cursul anului 1848 a plecat în Ungaria, de unde nu s-a mai întors. În luna decembrie 1848 a fost revocat din postul de guvernator, când s-a suspendat de altfel şi activitatea întregului guvern de la Cluj.

După terminarea revoluţiei de la 1848-1849 nu a primit nici o pensie de la austrieci, din cauza atitudinii antihabsburgice de care dăduse dovadă. În 1850 a încercat să se dezvinovăţească, dar cercetările care au durat până în 1852 au arătat că nu are dreptul la pensie din partea Imperiului.

După retragerea din viaţa politică s-a ocupat de istorie, între anii 1848-1855, scriind mai multe cărţi.

A mai fost membru de onoare al Academiei Imperiale din Viena, al Academiei Bavareze şi al Societăţii Nordice din Copenhaga.

Moartea

A murit la 16 februarie 1855 la Budapesta, în Ungaria.

Bibliografie

• Anuarul Institutului de Istorie Naţională Cluj, nr. IX, Tipografia "Cartea Românească din Cluj", Sibiu, 1944