Para
de la Enciclopedia României
Paraua era o monedă turcească care a circulat pe piaţa românească începând cu secolul 17 şi până la introducerea sistemului monetar naţional. A fost emisă pentru prima dată în 1626 de către Murad IV. Iniţial a fost bătută din argint şi valora 1/40 dintr-un piastru. O vreme a circulat în concurenţă cu banul muntean, reuşind să-l şi înlocuiască. A circulat şi în Transilvania, la concurenţă cu fenigul, care valora de trei ori mai puţin decât o para.
În timpul ocupaţiei ruseşti din 1770 au fost bătute parale de aramă, care purtau stemele alăturate ale Moldovei şi Ţării Româneşti, ca o recunoaştere a unităţii lor.
Fiind o monedă reală, cursul unei parale a variat destul de mult, astfel că:
- în 1683 valora 1/40 dintr-un taler sau 3 bani;
- în 1747 valora 1/80 dintr-un taler
- în 1766 avea 2 lescăi.
- în secolul 19, când a fost abolită, valora doar 3/4 din valoarea ei iniţială.
Bibliografie
- Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1988
