Stolnic

În Evul Mediu, stolnicul (din slavonă stolu „masă”) era un dregător din Moldova şi Ţara Românească, care se îngrijea de masa domnului şi se ocupa de aprovizionarea curţii domneşti cu produsele alimentare necesare. În împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea pe domn şi gusta mâncarea acestuia pentru a se asigura că nu era otrăvită. Aproviziona curtea cu peşte şi era mai mare peste bucătărie. La mesele obişnuite serveau subalternii acestuia, vtori- şi tretistolnicii. Stolniceii în schimb stăteau la curte sau mergeau pe la sate pentru strângerea dijmei din peştele prins în Dunăre şi în bălţi. Subalternii stolnicului formau o categorie militară distinctă.

Stolnicul este menţionat documentar pentru prima dată la 8 iunie 1392 în Ţara Românească şi la 18 noiembrie 1393 în Moldova. A făcut parte din sfatul domnesc, dar nu avea o importanţă prea mare. Era cel mai mare peste grădinari, pescari şi peste toate bălţile formate de braţele Prutului şi Nistrului. Stolnicii dispar odată cu reformele introduse de Alexandru Ioan Cuza.

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
• Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1988
• Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, Bucureşti, 1997 ISBN 973-569-180-9