Theodor Capidan

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Theodor Capidan
Theodor Capidan.jpg
Theodor Capidan
Naţionalitate român
Născut 28 aprilie 1879, Prilep, Macedonia
Decedat 1 septembrie 1953, Bucureşti
Ocupaţie filolog, lingvist
Sigla Academiei Romane.png
Membru titular
al Academiei Române
Ales 1935

Theodor Capidan (n. 28 aprilie 1879, Prilep, Macedonia - d. 1 septembrie 1953, Bucureşti) a fost un filolog, lingvist, profesor universitar, începând din 1936 membru titular al Academiei Române. A adus contribuţii importante în domeniul lingvisticii române şi balcanice, a dialectologiei, lexicografiei, toponimiei, precum şi în elaborarea unei teorii asupra formării limbii şi a poporului român.

Biografie

Theodor Capidan s-a născut în 15 aprilie 1879, într-o familie de negustori, în oraşul Prilep din Republica Macedonia. Şcoala primară o urmează în oraşul natal, la şcoala românească din acelaşi oraş. Îşi continuă studiile liceale la Bucureşti, iar apoi pleacă la Leipzig pentru a efectua studii universitare. Aici urmează cursuri de dialectologie, etnopsihologie, lingvistică slavă şi indo-europeană. În anul 1907 îşi definitivează studiile doctorale şi susţine lucrarea de doctorat, cu titlul Sufixele nominale în dialectul aromân. După ce primeşte titlul de doctor în lingvistică colaborează cu Gustav Weigand la Institutul balcanic din Leipzig.

În anul 1909 se întoarce în Macedonia. Începând cu acelaşi an, până în 1919 este profesor şi director al liceului român din Salonic. Această perioadă, petrecută în mijlocul românilor şi a aromânilor, este benefică pentru cariera de lingvist a lui Theodor Capidan. Aici reuşeşte să strângă materiale lingvistice suficiente pentru a colabora, începând din anul 1910, la scrierea Dicţionarului Academiei Române, condus de Sextil Puşcariu.

În 1919 se întoarce în România, la Cluj-Napoca, unde activează ca profesor şi cercetător în cadrul Universităţii din localitate. Rămâne în Cluj-Napoca până în anul 1937, iar în această perioadă parcurge toate gradele universitare. Din 1936 este numit membru titular al Academiei Române. În perioada petrecută în acest oraş, Theodor Capidan scrie câteva lucrări fundamentale despre meglenoromâni şi aromâni, în care îşi expune şi propriile idei şi teorii despre formarea limbii şi a poporului român.

La Cluj-Napoca a colaborat şi a publicat mai multe studii în cadrul buletinului Muzeului limbii române (Institutul de Lingvistică înfiinţat la Cluj de Sextil Puşcariu). Prin aceste studii a subliniat existenţa unor raporturi între limba română şi limbile albaneză şi bulgară; a scos în evidenţă, pentru prima dată în lingvistica românească, influenţa limbii române asupra limbii bulgare.

În 1937 se mută la Bucureşti, unde preia postul de şef al catedrei de filologie comparată a limbilor clasice, a Universităţii din Bucureşti, post rămas vacant în urma decesului lui Iuliu Valaori. În această perioadă cercetează toponimele româneşti şi publică o serie de lucrări pe această temă.

Se stinge din viaţă la Bucureşti, în 1 septembrie 1953, aproape orb, în timp ce scria pentru colaborarea la Dicţionarul Academiei.

Lucrări publicate

  • Meglenoromânii (3 vol)
    • Istoria şi graiul lor (1925)
    • Literatura populară la meglenăromâni (1928)
    • Dicţionar megleno-român (1936)
  • Toponymie macedo-roumaine
  • Numele geografice din România
  • Dicţionar toponimic aromân
  • Limbă şi cultură (1942)
  • Studii publicate în cadrul buletinului Muzeului limbii române:
    • Raporturile albano-române (1922)
    • Raporturile lingvistice slavo-române (1923)
    • Elementul slav în dialectul aromân (1925)
    • Românii nomazi, Studiu din viaţa românilor din sudul Peninsulei Balcanice (1926)
    • Fărşeroţii. Studiu lingvistic asupra românilor din Albania (1930)

Bibliografie

  • Mic dicţionar de literatură română, Ecaterina Ţarălungă, editura Forum, Bucureşti 2000, ISBN 973-584-112-6
  • Oameni de seamă din istoria românilor (vol 3), Florian Petrescu, editura Versus, Bucureşti 2008, ISBN 978-973-7754-21-9