Phoenix

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Phoenix la concertul aniversar de 45 de ani

Phoenix, cunoscută în occident ca Transsylvania-Phoenix, este cea mai titrată formaţie românească de muzică rock, înfiinţată în 1962, la Timişoara.

Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăţi a secolului XX. Membrii formaţiei au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului; traseul stilistic al formaţiei a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic şi de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din ţară asupra vieţii culturale au adus la destrămarea multor formaţii de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neaşteptate evoluţii, dând naştere subgenului rock numit etno rock (inspirat din folclorul românesc autentic.

Istoricul formaţiei

Perioada beat (1962 - 1970)

Perioada blues. Ţiganiada (1970 - 1971)

Imediat după plecarea lui Moni în S.U.A., formaţia Phoenix a fost interzisă pe plan local pentru mai bine de un an. ARIA nu mai avea voie să facă turnee cu ei, iar la Radio şi la Televiziune nu s-au mai difuzat înregistrările avându-i ca protagonişti. Claudiu Rotaru se retrăsese din formaţie, astfel încât din vechea componenţă mai rămăseseră doar Nicu Covaci, Dorel Vintilă, Bela Kamocsa şi Günther Reininger.

Urmează o scurtă perioadă în care formaţia cântă mai multe piese blues-rock, în majoritate compoziţii de-ale lui Günther Reininger, cu text în limba engleză. Acesta era solist vocal, cântând totodată şi la pian. Formaţia dădea reprezentaţii în fiecare sâmbătă seara, la clubul PM6. Cu un repertoriu asemănător s-au prezentat şi la Festivalul Studenţesc din 1970, organizat la Sala Palatului din Bucureşti, dar impresia lăsată nu a fost extraordinară.[1] De asemenea, au participat şi la un concert de binefacere, ţinut pentru sprijinirea victimelor inundaţiilor din mai 1970.

O altă experienţă notabilă din această perioadă a fost realizarea unui concert la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, în care secţiunea ritmică a fost susţinută de către doi toboşari: Dorel Vintilă şi Eugen Gondi, la ora aceea un toboşar de jazz virtuoz, recunoscut în ţară.[2] Primul a preluat metrica şi fluxul pieselor, în timp ce al doilea a realizat break-urile şi percuţia.

„Chiar şi un schimb de cinele era împărţit între cei doi astfel încât nici unul dintre ei să nu lovească de două ori la rând şi să alterneze în lovituri[...] Doi toboşari, având o anumită inerţie, nu puteau nici să accelereze, nici să tragă, aşa cum ar fi făcut-o unul singur.[3]
(Nicolae Covaci)
Günther Reininger la Festivalul „Club A”, în 1971

În vara anului 1970, formaţia a susţinut recitaluri la hotelul „Europa” din Eforie Nord, în toamnă survenind noi schimbări în componenţa formaţiei. Pleacă Bela Kamocsa, fiind înlocuit de către liderul formaţiei cu Zoltan Kovacs (ex „Clasicii ” ). În noiembrie-decembrie este cooptat în formaţie şi Mircea Baniciu. Împreună încep repetiţii cu piese din repertoriul formaţiei.

În acelaşi timp, în decembrie 1970, Victor Cârcu reuşeşte să îi convingă pe membrii formaţiei să participe la realizarea piesei de teatru „Ţiganiada”, a lui Ioan Budai-Deleanu. Fiecare primise un rol, inclusiv textierii şi oamenii apropiaţi formaţiei, unii trebuind să şi cânte la un moment dat.

„Toţi cei din clanul Phoenix participau la piesă, toţi deveniseră actori, dar nu trebuiau să facă altceva decât să se joace pe ei înşişi, sinceri, aşa cum erau, plini de sarcasm, de cinism, plini de inventivitate şi spontaneitate, plini de umor. Montarea a fost o lovitură de geniu dată celor consacraţi în acea vreme[4].”
(Nicolae Covaci)

Turneul care a urmat, în decembrie 1970 - ianuarie 1971 a fost încununat de un real succes. Mulţi dintre spectatori, neînţelegând faptul că membrii formaţiei participau doar în piesă, au făcut presiuni pentru a obţine un minirecital Phoenix la sfârşitul piesei, ceea ce s-a şi întâmplat.

Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi, care cânta la flaut şi la oboi. Au fost susţinute o serie de concerte cu ARIA. Din această perioadă datează melodiile „Dorinţa”, „Aminteşte-ţi”, „Niciodată” şi probabil şi „Te întreb pe tine, soare...”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, încercând să-şi creeze un stil specific.

Participă la cea de-a doua ediţie a Festivalului „Club A”, în mai 1971. Cu mai multe piese de folclor arhaic, aproape toţi membrii obţin premii individuale pe instrumente.

Vara anului 1971 aduce plecarea lui Zoly Kovacs şi a lui Dorel Vintilă, în locul cărora au fost cooptaţi Josef Kappl (ex. „Clasic XX”) şi respectiv Cornel Liuba („Ţulă”), un fost elev de-al lui Pilu Ştefanovici.

Directivele lui Nicolae Ceauşescu, exprimate în iulie 1971, într-o conferinţă de la Mamaia, privind creaţia artistică din România, pun în impas multe formaţii cu repertoriu occidental, nu însă şi pe liderul Nicolae Covaci, care se hotărăşte să o apuce pe un nou drum.

Perioada etno-rock (1971 - 1977)

În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formaţia ascunsă în boxe părăseşte ţara prin vama de la Porţile de Fier. După mai multe ore de stat în vamă, în timpul cărora camionul este percheziţionat de către grăniceri, Nicu Covaci reuşeşte să treacă în Iugoslavia. După cum povesteşte liderul formaţiei, vigilenţa grănicerilor români a fost adormită cu pachete de bani şi discuri cu muzică.

Perioada din Germania (1977 - 1989)

Phoenix 1978. De la stânga: Alex Polgar, Josef Kappl, Ovidiu Lipan, Moni Bordeianu, Nicu Covaci, Erlend Krauser

După plecarea băieţilor din ţară, conform spuselor lui Dan Chişu[5], se credea că au fost eliminaţi în secret de către Securitate. Mircea Baniciu a fost chestionat o vreme de persoane din serviciile secrete româneşti. Uşurarea a venit în momentul în care la Radio Europa Liberă s-a anunţat faptul că membrii formaţiei au ajuns cu bine în Germania Federală.

„Am parcat în «Ţara nimănui» cu spatele camionului spre o pădure. Am stat vreo treizeci de ore în vama aceea, iar cei dinăuntru, în pantaloni scurţi şi tricou, îngheţau de frig. La lăsarea serii i-am scos afară din camion şi, prin pădure, au plecat spre Austria. A doua zi dimineaţa a venit şi omul cu banii, garanţia pentru scule, iar dimineaţa eram în Austria. Băieţii mă aşteptau acolo, în primul han, şi glumeau pe seama mea că am întârziat. Eram deja liberi.[6]
(Nicolae Covaci despre problemele la graniţa cu Austria)

Pentru formaţie începe o perioadă grea, plină de lipsuri şi privaţiuni, dar şi de creaţii muzicale. După ce s-au terminat banii strânşi de Nicolae Covaci între timp, fiecare a încercat să se descurce cum a putut, prestând diferite munci, sau plecând pe la diverse formaţii. Perioada scurtă, de circa un an, în care au avut concerte împreună, rare şi prost plătite[7], a fost marcată de revenirea lui Moni Bordeianu din Statele Unite ale Americii, care a preluat rolul de solist vocal.

„Mi-am adus aminte de Moni, solistul nostru din anii '60... I-am dat un telefon şi, ca şi cum n-ar fi aşteptat decât acest lucru toată viaţa, a lăsat totul, şi familie, şi slujbă, şi a venit încoace.[8]
(Nicu Covaci, 1990)

În această perioadă s-a încercat cântarea în limba română, mai apoi cu text englezesc, a pieselor de rezistenţă din ţară. Au apărut „Winter”, „Music and Muzak”, „[Rock and Roll Bird]”, „Wedding”, „Gipsy Story”. Krauser şi Kappl încep să creeze primele piese cu sunet vestic („Alaska”, „Get Around” etc.) disociindu-se astfel de viziunea de atunci a liderului Covaci, care dorea o continuare a liniei din ţară. „Recunosc că am fost un prost. Ei îmi spuneau că trebuie să cântăm altceva şi în engleză. Eu, în patriotismul meu nătâng, ţineam morţiş s-o facem în româneşte, fără a schimba stilul. Azi, le dau dreptate.” Încep astfel disputele stilistice dintre Covaci şi restul membrilor formaţiei. Iniţial s-a dorit scoaterea unui LP intitulat „Zgâriaţi-vă pe ochi”, care cuprindea piesele „Alaska”, „Zicala dobei”, „Wedding”, „Winter”, „Sunset” şi altele. Producătorii caselor de discuri se arătau plăcut impresionaţi de piesele prezentate, însă replicau că ei nu sunt instituţii de cultură, ci de făcut bani[9]. Propunerile acestora de a crea noi compoziţii în stilul hit parade s-au lovit de refuzul categoric al liderului Nicolae Covaci. Din materialul iniţial a mai rămas în discuţie doar piesa „Winter”. Formaţia urma să întregistreze o nouă variantă a ei, urmând a fi editat un single[10]. Evenimentele ulterioare nu au mai permis acestui proiect să capete viaţă.

În timpul unei dispute creative serioase, la finalul unei perioade în care membrii formaţiei aveau nervii întinşi la maxim, Nicolae Covaci utilizează argumente dintre cele mai solide împotriva celor formulate de Josef Kappl. Drept rezultat, formaţia se desparte. Mircea Baniciu declara într-un interviu[11] că şi renunţarea la Moni Bordeianu — care nu mai putea face faţă în studio — a fost una din cauzele care a dus la destrămare. De asemenea, aprecia că Erlend Krauser era o fire dificilă. Ulterior, Kappl, Krauser şi Lipan formează o nouă trupă, Madhouse, cu care reuşesc să scoată un disc, în 1979, primit însă cu rezerve de către public. Al doilea album, „Giacca de Blue” a apărut abia în 2008, pe CD.

Plus.png Mai multe detalii despre acest subiect în articolul Madhouse.

În 1980 Madhouse se desparte la rându-i, J. Kappl şi E. Krauser plecând la formaţia „Lake”, iar Ovidiu Lipan revenind la Phoenix. Potrivit lui Mani Neumann[12], şi Josef Kappl a avut iniţial intenţia de a reveni în Phoenix.

Phoenix, formula anului 1981. În faţă: M. Neumann, N. Covaci, T. Buggie. În spate: O. Lipan

Între timp, Covaci reuşeşte să îl coopteze în formaţie pe Mani Neumann alături de alţi violonişti. Este creată o trupă de rock „rea şi agresivă”, compusă din şase oameni (două viori electrice, violoncel electric, chitară bas, chitară electrică şi baterie), care susţine concerte o vreme, cu mult succes la public, fiind un concept nou pe acele timpuri[13]. Deşi Nicolae Covaci era singurul român din formaţie, după un an cu 8-14 ore de repetiţii zilnic, fiecare membru al formaţiei ştia să cânte piesele consacrate, în limba română, fără accent. De acest lucru, liderul formaţiei s-a arătat foarte mândru[14].

În 1980, Nicolae Covaci, alături de noua formaţie, pune bazele unei opere rock, intitulată „Empire of Vampires”. Din aceasta făceau parte şi piesa titulară şi „Running”, apărute ceva mai târziu pe discuri. Covaci dorea nu atât respectarea adevărului istoric, ci mai ales urmărirea şi punctarea motivaţiilor psihologice pe care le-a avut Vlad Ţepeş în acţiunile sale.[15]

Plus.png Mai multe detalii despre acest subiect în articolul Empire of Vampires.

În acelaşi an, formaţia participă la Festivalul de Muzică Pop al Debutanţilor, organizat în Würzburg, şi primeşte premiul „Deutsche Phonoacademie”, apărând cu piesa „Stars Dance” pe compilaţia live „Folk, Lied, Song – Nachwuchs Festival '80”. În 1981 este scos primul disc occidental al formaţiei, aflată deja sub numele de „Transsylvania Phoenix”, pentru a nu fi confundată cu o formaţie similară. Este intitulat „Transsylvania” şi înregistrat în formula N. Covaci (chitări, voce), Mani Neumann (vioară, voce), Tom Buggie (chitară bas), Ovidiu Lipan (baterie), Sabin Dumbrăveanu (violoncel) şi Ivan Kopilović (voce). Discul este bine primit, însă după epuizarea primelor 5.000 de exemplare, în numai câteva zile de la lansare, „Belaphon” a refuzat să mai scoată şi o a doua ediţie. Producătorii au replicat că nu sunt dispuşi să deschidă o nouă piaţă pentru asemenea gen de muzică[16]. Lipsită de sprijin consistent şi având astfel de piedici în faţă, formaţia se desparte iar, pentru o perioadă mai lungă.

Ovidiu Lipan se implică în diverse proiecte. Cântă în şi alături de Eruption, Gilbert Bécaud, Ginger Baker (fost în formaţia Cream), Herman Rarebell (Scorpions), Rated X.

Josef Kappl rămâne basist în formaţia Lake până în 1986, continuând totodată o serie de proiecte personale, alături de Heinz Rudolf Kunze (1981-1994), iar mai apoi şi de Todor (Toscho) Todorović cu care a scos două discuri de blues („Serious Fun” în 1996 şi „Back by Popular Demand” în 1999).

Erlend Krauser a cântat cu Roter Mund, după care, din 1985, a înregistrat şase LP-uri solo (începând cu „Ambrosia”). „Flight of the Phoenix”, lansat în 1991, a ajuns pe locul 20 în „Top New Age” al revistei americane „Billboard”. Între timp a devenit profesor de chitară şi a mai avut o serie de alte colaborări muzicale cu Goombay Dance Band, Taco şi James Last. Colaborările cu Phoenix au fost sporadice, fiind legate mai mult de proiectele lucrate împreună cu liderul Nicolae Covaci: în 1986 şi 1987 operele de la teatrul din Osnabrück, iar în 2000 albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”.

Mircea Baniciu, rămas în ţară, scoate câteva discuri folk („Mircea Baniciu” - 1980, „Tristeţi provinciale” - 1981, „Ploaia” - 1984, „Secunda 1” - 1989, „Secunda 2” - 1992) apreciate de public. În concerte cântă totodată şi hiturile mai vechi (Andrii Popa, Mugur de fluier, Mica Ţiganiadă etc.), păstrând vie astfel legenda Phoenix în rândul noilor generaţii din România[17].

Günther Reininger emigrează şi el în Germania Federală, la începutul anilor '80, întemeindu-şi o familie. Cu toate că şi-a înfiinţat un studio bine echipat, cu posibilitatea înregistrării pe 16 canale, dotat cu toate efectele posibile, şi având 6 - 8 claviaturi de ultimă oră, muzica a rămas pentru el un hobby. S-a apucat de pictură şi şi-a dedicat timpul cu precădere familiei sale[18].

Mani Neumann, împreună cu Ulli Brand, pe care îl întâlnise din 1979, şi cu basistul Ecke Volk, înfiinţează în 1982 Trio Farfarello, „pur şi simplu pentru că vechiul Düsseldorf avea nevoie de trio-ul său, care să facă muzică la un nivel superior” [19]. Mani va păstra strânse legături cu Nicolae Covaci de-a lungul acestei perioade, având să declare mai târziu: „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînţeles, influenţaţi de muzica grupului Phoenix”[20].

Nicu Covaci lucrând la tabloul „Gladiator 2000” (1986)

Nicu Covaci – absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara – se reapucă de pictură şi sculptură. Predă arta plastică în Osnabrück şi creează o serie de tablouri, cel mai cunoscut fiind giganticul „Gladiator 2000” (1986), expus în exteriorul sălii de sport din acelaşi oraş. Având dimensiuni imense (45 × 6 metri) este realizată printr-o tehnică specială, cu vopsele care intră în pânză, ceea ce face ca pictura să reziste foarte mult timp. Printre altele, la cererea primăriei din Osnabrück, creează o statuie a zeiţei fertilităţii („Fruchtbarkeitskönigin”), având forme rubiconde. După ce au văzut lucrarea, membrele unei organizaţii de femei au protestat vehement, acuzându-l pe Covaci că zeiţa are capul prea mic şi că „asta e semn de prostie”. Totodată, în opinia lor, sculptorul sugera prin acea statuie că femeia e o maşină de făcut copii. Drept urmare, statuia i-a fost confiscată lui Nicolae Covaci, el nemairămânând decât cu fotografiile[21]. Chiar şi astăzi, în Osnabrück sunt expuse, în interior sau în exterior, lucrări de-ale sale. Tot în această perioadă creaţiile lui Covaci participă la o serie de expoziţii. Este vremea bandelor de motociclişti şi a primului „Jaguar” pe care şi l-a luat Nicolae Covaci...

Proiectele muzicale ale liderului Phoenix sunt sporadice, în 1983 cântând în duet cu Dzidek Marcinkiewicz. În 1986 este solicitat de primăria din Osnabrück pentru a pune în scenă opera „Evita” (Andrew Lloyd Weber), împreună cu Erlend Krauser, iar un an mai târziu pentru opera „Jesus Christ Superstar” (Andrew Lloyd Weber, Tim Rice), ambele încununate cu un mare succes, încasările teatrului din Osnabrück sporind de aproximativ 5 ori[22].

„Am cântat cu patru mixere, cu efecte, tot ce era modern la ora aceea, şi a ieşit extraordinar de bine. După un an am fost solicitat să fac «Jesus Christ Superstar». Nu am mai vrut să continui, nu-mi plăcea lucrul cu orchestra, era o chestie gigantică din punct de vedere tehnic. Dar a ieşit nemaipomenit.”
(Nicolae Covaci)
Josef Kappl şi Nicolae Covaci (1988)

În 1987 Nicolae Covaci şi Josef Kappl reîncep colaborarea[23]. Este scos un single, „Ballade For You/The Lark”, conţinând două prelucrări ale unor celebre compoziţii româneşti („Balada pentru vioară” din 1880 a lui Ciprian Porumbescu şi „Ciocârlia”, melodie populară). Producătorul discului este Josef Kappl, care nu apare însă creditat pe copertă ca făcând parte din formaţie. Cu toate acestea, în această perioadă au compus împreună o serie de piese şi demouri în limba engleză („Bounty Man”, „Morning Light” etc.) şi au cizelat piesele operei „Empire of Vampires”[24].

În acelaşi an, pe compilaţia „NDR - HörFest 87” apar două melodii ale formaţiei: „Empire of Vampires” şi „Die Lerche” (alias „The Lark”).

Anul următor, 1988, aduce două materiale din partea formaţiei Transsylvania Phoenix, care de această dată îl include şi pe basistul Josef Kappl (totodată şi producător). Acesta se va ocupa de chitară bas, claviaturi şi percuţie sintetizată. „Tuareg/Mr. G's Promises” conţine două piese cu bătaie lungă înspre Moscova şi U.R.S.S., unul dintre motivele pentru care titlul lor original („Afganistan”, respectiv „Perestroika”) a fost schimbat la editare. Acest disc a fost urmat de un maxi-single, intitulat doar „Tuareg”, având patru piese („Tuareg”, „Tuareg extended version”, „Mr. G's Promises”, şi „The Lark”).

Spre sfârşitul anului, vechea formaţie se reuneşte, o dată cu revenirea lui Ovidiu Lipan şi a lui Mani Neumann. Sunt susţinute câteva concerte în Germania Federală, continuate şi în anul următor.

Din 1989 datează o înregistrare făcută de Mircea Florian la o întâlnire în trei, la care au participat şi Nicu Covaci şi Nicu Vladimir. Au fost imortalizate piese în stadiul de proiect, printre care „Iovano” (apărută pe disc abia în 1999) şi „Fă-ţi mireasă lăduţa” (preluare din folclor), încă neînregistrată.

Pe 20 decembrie 1989 are loc un concert în „Hyde Park” din Osnabrück, în timpul căruia membrii formaţiei sunt anunţaţi despre Revoluţia începută în România. Membrii Phoenix izbucnesc în lacrimi de bucurie pe scenă şi dedică acel concert evenimentelor din ţară[25].

Revenirea. Anii '90

În primele zile ale lui ianuarie 1990 Nicu Covaci se reîntoarce cu trenul în România, reuşind să apară în prima ediţie de după Revoluţie a emisiunii „Meridianele cântecului”, prezentată de Octavian Ursulescu la TVRL. În cursul anului, i se vor lua mai multe interviuri, uneori împreună cu Mircea Baniciu. În acestea, liderul formaţiei dezvăluie pentru prima dată în mod public câteva din simbolurile ascunse de textierii formaţiei în piesele perioadei 1967 - 1976. Tot în ianuarie se reîntoarce şi Ovidiu Lipan, aducând 24 t de ajutoare pentru municipiul Iaşi.[26]. În aceeaşi lună, Moni Bordeianu şi Erlend Krauser — foşti membri ai formaţiei — înregistrează „Păsări albe”, o piesă dedicată Revoluţiei şi românilor ce au participat la înfăptuirea acesteia.

În luna mai are loc prima întâlnire a lui Nicolae Covaci cu publicul român, după o absenţă de 13 ani, la festivalul de la „Palatul Copiilor” din Bucureşti, unde, împreună doar cu Mircea Baniciu şi cu Mani Neumann, cântă câteva piese vechi cunoscute. Tot publicul (6 - 7.000 de oameni)[27], printre care cei mai multi erau născuţi după plecarea clandestină în Germania a formaţiei, demonstrează că ştiu toate textele, silabă cu silabă. Acest fenomen se va repeta la fiecare concert Phoenix din această perioadă. A doua zi are loc un concert susţinut împreună cu câţiva prieteni.

Nicolae Covaci dorea organizarea mai multor concerte în ţară, începând cu Paştele acelui an[28], drept pentru care a contactat câteva firme specializate din străinătate. Acestea i-au promis sprijinul până în ultima clipă, după care s-au retras.

„Proiectasem un concert în Piaţa Operei din Timişoara, cu scena montată spre uşile catedralei, care să înceapă după încetarea slujbei. Ne gândisem şi la o imensă cruce aprinsă în Piaţă. Voiam să le amintim, celor care au făcut asta, că în Decembrie, atunci când oamenii au încercat să fugă din calea gloanţelor, ei au închis porţile lăcaşului lui Dumnezeu. Aveam nevoie de 140.000 de mărci.”
(Nicolae Covaci)
Phoenix în concert la Paris, în 1990

Singura realizare notabilă din acest punct de vedere a aparţinut mai vechiului baterist al formaţiei, Costin Petrescu, care a reuşit împreună cu Asociaţia Românilor din Paris să organizeze un concert în capitala Franţei, în sala La Cigalle, pe 31 martie 1990. Acţiunea a reprezentat concertul reunirii, în formaţia întregită revenind Mircea Baniciu. Secţia ritmică era asigurată atât de Ovidiu Lipan (baterie) cât şi de Costin Petrescu (percuţie), acesta din urmă aducând un set de vreo 35 de tobe diferite, clopote, şi un gong chinezesc. La vioară a cântat de acum nelipsitul Mani Neumann. Concertul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru România[29]. Günther Reininger a declinat participarea sa la concert, datorită mai multor probleme pe care le avea la acea dată, dar a mărturisit ulterior că regretă[30]. După acest eveniment, era proiectat un concert monumental, al revenirii în ţară, de data aceasta la Timişoara, dar el nu a mai putut fi susţinut din lipsă de organizatori[31].

În vara lui 1990 sunt realizate înregistrări în sala Hyde Park din Osnabrück, Germania, acestea fiind folosite la producerea unui nou material. Vocea lui Mircea Baniciu a fost înregistrată şi adăugată ulterior, în „Studio N” din Köln, Germania, iar masterizarea a fost făcută în „Happy Valley Studios” din Osnabrück. Producător a fost Josef Kappl.

„Faptul care mă bucură enorm e că sunt acela care a produs primul disc al formaţiei Phoenix reunită, după revoluţie. Am produs şi am finanţat discul «Aniversare 35». A venit Baniciu, pentru prima oară după 13 ani, au venit toţi în Germania pentru că acolo am produs acest disc; deci Mircea Baniciu, Nicu Covaci, eu, Ovidiu Lipan, Mani Neumann, Tudoran Sorin [...]”
(Josef Kappl)

Înregistrările s-au făcut digital, cu echipament profesionist (3 magnetofoane cu 32 de canale fiecare, cu posibilitate de cuplare între ele; 3 mese de mixaj computerizat etc.), în acest mod fiind finisate 18 piese. Iniţial se dorea editarea unui disc intitulat „Phoenix”, în colaborare cu o casă de discuri occidentală, iar albumul trebuia să apară în ţară în perioada august - septembrie. Nereuşind această variantă, în octombrie produsul a fost adus în România şi propus Electrecordului spre editare, având ca termen de lansare decembrie 1990. Datorită faptului că oferta casei româneşti de discuri nu acoperea nici măcar pe jumătate costurile producţiei, negocierile au fost întrerupte, iar materialul a fost pus „la sertar”. Acesta a fost scos pe piaţă oficial mult mai târziu, în 1997, fiind intitulat „Aniversare 35”, deşi o variantă piratată a acestuia apăruse cu circa doi ani înainte.

În acelaşi timp, Radio Timişoara Liberă, în cadrul serialului „Istoria muzicii rock”, a difuzat o serie de 5 emisiuni a câte o oră despre Phoenix (ciclu intitulat „Phoenix - istoria unui mit”), în care au fost prezentate o serie de piese inedite şi au fost rememorate multe întâmplări din cadrul formaţiei. Printre invitaţii realizatorului Petru Umanschi s-au aflat Bela Kamocsa şi Sorin Barca. Nicu Covaci nu a putut fi prezent live, în acele zile purtând negocieri la Bucureşti, cu Electrecordul, dar Umanschi îi luase un interviu înregistrat pe bandă, cu câteva zile înainte.

Tot în 1990 a fost vehiculată ideea înfiinţării unor fan-cluburi Phoenix, în Bucureşti şi la Timişoara, locuri în care să se găsească informaţii la zi cu privire la activitatea formaţiei, autografe, discuri, fotografii şi înregistrări deosebite.

Pentru luna decembrie 1990 fusese proiectată o apariţie televizată de trei ore, o retrospectivă la care să fie prezenţi şi foşti membri ai formaţiei. Nici acest eveniment nu a mai putut fi realizat.

La festivalul Rock '91, susţinut pe 1 şi 2 iunie 1991, în Parcul Tineretului din Bucureşti, organizatorul Dorian Ciubuc a invitat şi formaţia Phoenix, la sugestia lui Iuliu Merca[32]. Acest eveniment a reprezentat concertul de revenire a formaţiei în ţară. Din componenţa iniţială lipsea basistul Josef Kappl, locul său fiind luat de Dietrich (Dixie) Krauser, fratele lui Erlend. Totodată, au fost cooptate şi două foste membre ale formaţiei Catena, anume Anca Vijan Graterol şi Ortansa Păun. Succesul repurtat în timpul concertului (după organizatorul Dorian Ciubuc ar fi fost prezenţi peste 60.000 - 70.000 de spectatori[33]) l-a determinat pe liderul Nicolae Covaci să plănuiască din nou un turneu naţional al formaţiei Phoenix.

Grafica folosită pe afişul şi materialele promoţionale ale turneului Phoenix din 1991

Organizatorul turneului avea să fie Dan Chişu, cel care, în 1975, colaborase cu formaţia la relizarea spectacolului „Cantafabule”. Acesta a adus aparatură şi o instalaţie de sunet din Lituania, pentru a putea beneficia de un spectacol la standarde înalte. Totodată a realizat o publicitate pe scară largă a evenimentului.

Turneul s-a desfăşurat în septembrie 1991, formaţia avându-l, de această dată, pe Josef Kappl la bas. Dan Chişu dorea să îl aducă şi pe Günther Reininger, însă acesta „a fost imposibil de convins”[34]. În conferinţa de presă susţinută pe 15 septembrie la Athenée Palace s-a declarat că se aşteaptă o medie de 10.000 de spectatori pe concert, precum şi că primul concert, programat a fi susţinut la Chişinău, a fost anulat din motive neelucidate. Totodată, s-au luat măsuri pentru înregistrarea video şi audio a concertelor, în vederea unui eventual disc live ori a unui film al turneului. În 1990, Nicu Covaci scosese în Germania un single, intitulat „Ciocîrlia/Perestroika”, ce conţinea mai vechile piese „The Lark” (1987) şi „Mr. G's Promises” (1988). Acest disc, realizat în 5.000 de exemplare, era destinat împărţirii către fani în cadrul acestor concerte, prin tragere la sorţi. În cele din urmă, însă, a ajuns să fie vândut pe stradă, contra sumei de 100 lei.

În turneu au fost cuprinse mai multe oraşe importante din ţară: Bucureşti (19 septembrie), Iaşi, Cluj (22 septembrie), Timişoara (24 septembrie) şi Constanţa (27 septembrie), în deschiderea concertelor cântând, timp de jumătate de oră Mircea Florian.

Pe parcursul concertelor, membrii formaţiei au rămas plăcut impresionaţi de faptul că spectatorii, cei mai mulţi tineri născuţi după plecarea lor în Germania, le ştiau textele „silabă cu silabă”[35]. Începutul concertului timişorean — După minirecitalul lui Mircea Florian — l-au făcut dubaşii din Brăneşti. Potrivit liderului formaţiei, scenele impresionante nu au lipsit:

„În Timişoara, când am cântat acel cântec-imn pentru Timişoara, tot stadionul au aprins lumânări [...] şi s-au pus în genunchi... Cântam, şi aud că sună tot mai prost: n-am mai auzit aia, n-am mai auzit aia; când mă întorc, băieţii plângeau. Pe scenă nu se mai putea cânta. Iar eu, cu noduri în gât până aici, m-am chinuit să termin piesa, trebuia terminată cumva, indiferent cum[36]...”
(Nicu Covaci)

Un interviu luat lui Nicu Covaci în toamna anului 1991, şi difuzat la Radio Constanţa (ulterior publicat în cotidianul „Telegraf”) a relevat multe lucruri inedite despre formaţie[37]. În acest an apare primul fan-club Phoenix, anume în Bucureşti, sub coordonarea lui Florian Pittiş.

Tot în 1991, casa de discuri „Electrecord” a scos un disc, intitulat „Remember Phoenix” (titlul de pe eticheta discului diferă: „Negru Vodă”), ce cuprindea mai multe piese ale formaţiei de pe discurile din 1968, 1969, 1972 şi 1973. Acest disc a fost editat şi pe casetă audio. În aceeaşi perioadă apar casetele-compilaţii „Phoenix (1)” şi „Phoenix (2)”.

La începutul anului 1992, ulterior terminării turneului naţional, Nicu Covaci împreună cu Dan Chişu au pus bazele următorului proiect al formaţiei: noul album „SymPhoenix/Timişoara”. Acesta urma să fie realizat la un nivel superior celor anterioare, prin cooptarea unui grup simfonic (Orchestra Filarmonicii din Bucureşti) şi a două grupuri vocale („Song” şi „Grupul de «popi»”). Dan Chişu a reuşit să îi aducă la Bucureşti şi să îi cazeze acolo, „într-o perioadă cumplită de iarnă”, pe Mani Neuman — care va fi şi dirijorul orchestrei —, pe noul basist Volker Vaessen, pe chitaristul Ulli Brandt şi pe inginerul de sunet Klaus J. Eisner[38].

Imagine de la lansarea albumului Symphoenix/Timişoara. Nicu Covaci arată interiorul coperţii discurilor de vinil

Costurile au fost, potrivit producătorului Dan Chişu, imense, s-a plătit masterizarea, iar publicitatea a avut alocată, pentru prima dată în România, suma de 10.000$. Nicolae Covaci s-a declarat foarte mulţumit de rezultat: „piesele înregistrate sunt aşa cum mi le-am dorit eu să fie iniţial. [...] Această producţie este prima de care pot spune că sunt mulţumit”[39]. Noul material a fost promovat, în avanpremieră, la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, în vara anului 1992. Deşi s-au oferit să participe gratuit, cu orchestră şi cor, şi la Festivalul „Cerbul de Aur” (reluat după o pauză de 21 de ani), au fost refuzaţi. Albumul a fost lansat la Timişoara pe 20 decembrie 1992 aducând o noutate: primul compact disc cu Phoenix, pe lângă varianta pe (dublu) disc şi cea pe casetă audio. Totodată, a fost pregătită o ediţie de lux a discurilor (cca. 1.000 bucăţi), ce beneficia de o grafică deosebită, precum şi de o fotografie cu membrii Phoenix şi autografele acestora. Totuşi, în momentul lansării CD-urile nu fuseseră terminate. Aveau să apară pe piaţă abia în 1993. Acest nou produs a fost promovat şi printr-o serie de concerte, desfăşurate în luna decembrie a acelui an. Oraşele cuprinse au fost: Bucureşti (15), Craiova (18), Timişoara (20), Braşov (23), Ploieşti (25), Brăila (26) şi Constanţa (29). Deoarece au existat nişte diferende de ordin material, Nicu Covaci a renunţat la serviciile lui Mircea Baniciu. Ca solist vocal a evoluat Dragoş Bădoi (ex Direcţia 5), împreună cu invitatul special Tony Putrino (cel care a câştigat premiul de popularitate la ediţia din acel an a festivalului din Braşov).

Casa de discuri „Electrecord” a profitat de publicitatea iscată de noul album şi a reeditat, în acelaşi timp, LP-urile din anii 70. Oferindu-le pe piaţă la un preţ mult inferior (de exemplu 26 lei „Mugur de Fluier” faţă de 1.000 lei „Symphoenix/Timişoara”), a reuşit să vândă peste 100.000 de unităţi. Ca o ironie, „Electrecord” a înmânat discul de aur chiar lui Dan Chişu, reprezentantul formaţiei Phoenix.

În 1992 formaţia a fost invitată să susţină un concert la Sevilla şi a efectuat un turneu în S.U.A. şi Canada. Tot din 1992 datează şi un concert inedit, susţinut pe unul din holurile Politehnicii din Bucureşti. Au participat Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Mani Neumann, Ovidiu Lipan (?) şi Volker Vaessen.

La sfârşitul lui 1992 a luat fiinţă şi cel de-al doilea fan-club Phoenix, de data acesta la Timişoara, sub coordonarea Fundaţiei Independente pentru Tineret Timiş. Printre facilităţile oferite membrilor se numărau: intrarea gratuită la concert, accesul cu prioritate la albumele şi materialele promoţionale ale formaţiei. În momentul iniţierii se dorea organizarea unor serate muzicale săptămânale, precum şi invitarea unor foşti membri Phoenix să povestească despre formaţie.

Pentru anul 1993 s-au conturat trei evenimente: apariţia monografiei formaţiei, intitulată „Adevărata istorie a formaţiei Phoenix”, realizarea unui film documentar pe baza acesteia şi punerea în scenă a operei-rock „Empire of Vampires”, cu versuri în româneşte compuse de Şerban Foarţă. Totodată, Nicu Covaci dorea să înfiinţeze o mică editură şi o casă de discuri. Nici unul dintre aceste proiecte nu a fost finalizat în acel an. Formaţia cânta în continuare cu Volker Vaessen la chitară bas şi Dragoş Bădoi ca solist vocal.

Tot în 1993 „Electrecord” a lansat compilaţia „Evergreens” — pe CD şi casetă audio —, devansând compact discul „Symphoenix/Timişoara”, a cărui apariţie pe piaţă întârzia. Iniţial se dorise o reeditare a „Ciclului anotimpurilor” pe suport modern. Datorită faptului că nu a fost consultat asupra formei finale, precum şi selecţia defectuoasă prezentă pe compilaţie l-au nemulţumit profund pe liderul Nicolae Covaci. Practic CD-ul începea cu trei piese de pe EP-urile formaţiei, continua cu întreg albumul „Cei ce ne-au dat nume” şi se sfârşea cu o selecţie de pe „Mugur de fluier”.

În acelaşi an, casa de discuri „Fanny” din Belgia a scos o copie pirat a albumului Cantafabule, tot pe CD, supranumită „Cant of a Bule”. Însă sunetul şi transpunerea de pe discul de vinil erau sub standarde.

Coperta monografiei
„Phoenix, însă eu...”

Anul 1994 a adus cu sine plecarea vocalistului Dragoş Bădoi din formaţie. Nicolae Covaci a considerat că stilul acestuia de a cânta este „bun, dar uşurel”, neconcordând cu linia haiducească a formaţiei[40].

Între realizări sunt de menţionat două concerte la Bucureşti şi la Timişoara în formula anilor '60 (Nicu Covaci, Moni Bordeianu, Bela Kamocsa, Pilu Ştefanovici), prilejuite de apariţia monografiei „Phoenix, însă eu...”. De menţionat este faptul că drumul muzicienilor de la Bucureşti la Timişoara a fost deschis de către maşinile de poliţie, toate zborurile fiind suspendate din cauza vremii. Cartea amintită, scrisă de Nicu Covaci, surprinde activitatea formaţiei din perioada 1962 - 1977 într-o manieră uşor romanţată. Volumul al doilea, dedicat perioadei ulterioare şi intitulat „Phoenix, dar eu...”, era programat să apară în primăvara lui 1995, însă din anumite motive Nicu Covaci nu l-a mai scris atunci.

„Multă vreme nu am fost decis să dezvălui totul. Lumea o să-şi schimbe impresia despre Phoenix. Ei vor să aibă nişte idoli perfecţi, intangibili şi adevărul este că artiştii sunt departe de a fi nişte îngeri.”
(Nicolae Covaci, interviu în revista Playboy)

„Phoenix, însă eu...” a fost apreciată de Uniunea Scriitorilor ca una dintre puţinele mărturii autentice de la jumatătea anilor '90 despre viaţa tineretului în România anilor '60-'70[41].

Tot acum este reluat proiectul „Empire of Vampires” — „Împăratul Vampirilor”, de data aceasta renunţându-se la ideea de stage performance. Cu scenariul şi piesele finalizate, se încerca găsirea unui producător dispus să finanţeze un film artistic. În acest sens a fost făcută o sesiune de înregistrări; piesa „I need a friend”, ca soundtrack principal al filmului, urma să apară şi pe un album viitor. Dorinţa liderului Phoenix era ca pelicula să fie regizată la Hollywood, iar în ea să joace actori celebri.

Paralel cu aceste activităţi, Nicu Covaci a realizat un proiect solo, înregistând piesa „Neverending Fight”. Ea a beneficiat de un videoclip produs de Antena 1.

În 1995 apare un alt material pirat: este vorba despre „Pasărea Rock”, ce cuprinde o parte din piesele înregistrate în 1990 şi cele două prelucrări de pe single-ul „Ballade For You/The Lark”. Nicolae Covaci a reacţionat prompt, dând în judecată casa respectivă de discuri.

În 1996 este reeditat albumul „Cantofabule”, de data aceasta cu denumirea corectă: „Cantafabule”. Diferă însă coperta (creaţie a lui Nicu Covaci, menită să o evoce pe cea iniţială a lui Valeriu Sepi, cenzurată în 1975) şi ultima piesă, „Phoenix”, care nu se mai termină cu acel solo de pian electric ci reia imnul „Fie să renască” enunţat la finalul primei compoziţii de pe album. În urma unui scurt turneu prin ţară formaia susţine şi un concert extraordinar la Sala Radio, pe 21 decembrie, în formula N. Covaci, J. Kappl., M. Neumann, D. Marcinkiewicz şi O. Lipan, la care s-a adăugat orchestra radiodifuziunii şi un cor mixt. Este prezentată pentru prima dată publicului român piesa „(The tale of) Baba Novak”, cu textul original în limba engleză. Nicu Covaci compune piesa „Ceata” pentru a susţine campania electorală a Convenţiei Democrate Române aceasta rămânând singura oară când s-a apropiat de politică.

În 1997 au fost lansate pe piaţă înregistrările din 1990, sub forma albumului „Aniversare 35”. Acest eveniment a prilejuit reunirea formaţiei pentru a susţine câteva concerte în Bucureşti şi Timişoara. Pe 9 august este înfiinţat clubul „Phoenix” din Constanţa.

Tot în acest an apare albumul „Phoenix dance explosion” al formaţiei Proiect K1, ce conţine compoziţii Phoenix interpretate într-o manieră techno-dance. Cea mai de succes prelucrare s-a dovedit a fi piesa „Fată Verde” (realizată după „Ochii negri, ochi de ţigan”).

„Cei de la K1 au fost foarte simţiţi să vină să mă întrebe dacă pot să preia din piesele mele. Le-am spus să le facă aşa cum le cere limbajul lor, nu doar să înlocuiască cu keyboards acolo unde era chitară. Să le rupă în bucăţi şi să le asambleze din nou. Unde au avut curaj să facă asta, le-a ieşit, unde au fost timoraţi ca în „Canarul” a fost slăbuţ. „Nunta” şi „Fată Verde” au ieşit în schimb foarte bine.”
(Nicu Covaci, interviu în Playboy)

În 1998 este lansat albumul de restituiri „Vremuri, anii 60...”. Acesta cuprindea, în afară de cele 6 piese româneşti de pe primele EP-uri ale formaţiei, încă şapte melodii din aceeaşi perioadă, înregistrate la Radioteleviziunea Română sau în particular, cu aparate artizanale. Albumele lansate în 1997 şi 1998 sunt promovate printr-o serie de concerte în vara lui 1998.

Imagine din concertul Cantafabule 98

Tot în 1998, după o pregătire de jumătate de an, a fost pus în scenă spectacolul Cantafabule (supranumit remix). Acesta consta din piesele reorchestrate ale vechiului album din 1975, alături de altele noi sau de pe alte albume („Păpăruga”) şi de o serie de interludii. Partea muzicală era dublată de proiecţii de film şi balet pe scenă. Spectacolul a fost susţinut în şase mari oraşe din ţară. După terminarea spectacolului, Ionuţ Contraş se alătură formaţiei pe post de manager (din 2004), iar mai apoi pe post de percuţionist (din 2005).

Plus.png Mai multe detalii despre acest subiect în articolul Cantafabule remix.

Anul 1999 aduce cu sine reeditarea pe CD a albumelor „Cei ce ne-au dat nume” şi „Mugur de fluier”. În mai apare compilaţia „Club A - The Best Of”, pe care este prezentă şi formaţia Phoenix, cu piesa „Mica Ţiganiadă”. În acest an, componenţa formaţiei se schimbă. Dintre vechii membri mai rămân doar Nicu Covaci şi Mani Neumann, alături de care vor cânta Tavi Colen şi Alin Oprea din formaţia Talisman, Lucian Cioargă (ex-Taxi) la tobe şi mai târziu Volker Vaessen la chitară bas şi Dzidek Marcinkiewicz la clape. Este lansat un maxi-single cu trei piese, intitulat „Ora-Hora”, pe care iniţial fusese programată să apară şi melodia „Baba Novak”. Acest material, precum şi un turneu prefaţau albumul ce avea să apară peste un an.

Aşadar, în 2000 este scos albumul „În umbra marelui urs” (ortografiere greşită care avea să fie corectată abia în 2003, la reeditare: „În umbra marelui U.R.S.S.”), fără lansare însă. Urmează o serie de concerte, atât în ţară cât şi în străinătate, la care a fost dăruit, o dată cu biletul, şi câte un exemplar reeditat al maxi-single-ului „Ora-Hora”. Din cauza unor dificultăţi ivite pe parcurs, turneul din România a fost întrerupt la jumătate. În Germania s-a pus în vânzare şi o casetă video, cuprinzând scene din concert şi purtând acelaşi nume: Ora-Hora. De asemenea, este finalizată şi o variantă în limba engleză a albumului, intitulată „In the Shadow of the Big Bear” având ca solist vocal pe Malcom J. Lewis (fostul basist al trupei „Black Sabbath”). Cu toate acestea, nu au beneficiat de promovare din partea casei de discuri, drept pentru care au reziliat mai târziu contractul.

Plus.png Mai multe detalii despre acest subiect în articolul In the Shadow of the Big Bear.

După 2000

În 2001 formaţia se reuneşte în componenţa anilor '70 (împreună cu Mani Neumann) şi susţine un concert privat în decembrie la Opera din Bucureşti. La chitară bas va cânta pentru moment Eugen Tegu. Piesa „În umbra marelui U.R.S.S.” apare pe compilaţia „Rockada”, editată de revista „Fan hits & posters”.

Afişul concertului aniversar „Phoenix 40” (2002)

În 2002 este susţinut un al doilea concert la Operă, de data aceasta pentru publicul larg. La chitară bas revine Ioji Kappl. În vară, Phoenix participă la festivalul de la Mamaia cu spectacolul intitulat „A fost odată în România”, invitaţii surpriză fiind Moni Bordeianu şi Gheorghe Zamfir. După acest eveniment, în octombrie, are loc un nou concert privat la Operă, dedicat celor care au sprijinit formaţia de-a lungul timpului, primul dintre cele două dedicate aniversării a 40 de ani de activitate muzicală a formaţiei. Concertul aniversar, „Phoenix - 40 ani de succes” reunea o mulţime de invitaţi surpriză: vechi membri ai formaţiei (Moni Bordeianu, Kamocsa Bela, Pilu Ştefanovici - care nu va putea ajunge însă, Liviu Butoi, Valeriu Sepi, Costin Petrescu, Dzidek Marcinkiewicz, Volker Vaessen, Lucian Cioargă, Eugen Tegu, Alin Oprea, Tavi Colen, Ulli Brand) şi invitaţi speciali (Gheorghe Zamfir, Malcom J. Lewis, Jools Cooper, Sistem, Da Capo şi SymPhoenix Orchestra). Acest concert a fost organizat cu sprijin din partea Guvernului României. În seara zilei de 11 octombrie 2002, timp de 5 ore, a fost susţinut cel de-al doilea concert, la Sala Polivalentă, pentru publicul larg. Într-un interviu din 2002 Nicolae Covaci declara că, dacă ar fi fost lipsit de ajutor în organizarea concertului aniversar, ar fi intenţionat să pună capăt activităţii formaţiei Phoenix[42].

„În lume nu există, după ştirea mea, decât două grupuri care se află pe scenă după 40 de ani: Phoenix şi Rolling Stones.”
(Nicu Covaci)

Tot în 2002, realizatorul TV Doru Ionescu produce primele două părţi ale „Integralei Phoenix 40”, prilejuite atât de momentul jubiliar cât şi de recentele descoperiri în arhiva Televiziunii Române. Episodul I („Vremuri”, difuzat pe 29 iulie) surprinde perioada beat a formaţiei (1962 - 1970), prezentând primele filmări şi videoclipuri realizate între 1968 şi 1969. Cei intervievaţi au fost Nicu Covaci, Bela Kamocsa, Mircea Baniciu, Petru Umanschi, Aurel Gherghel, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, Florian Pittiş, Paul Grigoriu, George Stanca, Camil Petrescu jr. şi Doru Tufiş. Al doilea episod („Cei ce ne-au dat nume”, difuzat pe 12 august) trece în revistă perioada anilor 70, cu filmările de la televiziune. Au fost intervievaţi: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan-Ţăndărică, textierul Şerban Foarţă, ziariştii Petru Umanschi, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, George Stanca şi Daniela Caraman-Fotea, actorul - colaborator Florian Pittiş, cercetătorul Andrei Oişteanu, operatorul şi DJ-ul Adrian Valentir.

Tot în 2002 casa de discuri EMI Electrola scoate pe piaţă un disc-pirat intitulat „Music Heritage”. Acesta cuprinde piese de pe CD-urile Vremuri, anii 60... (1998) şi Mugur de fluier (1999).

În 2003 este reeditat albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”, de data aceasta la „Electrecord”, având adăugată o nouă piesă („Ceata I”). De Paşti este susţinut un concert de 3 ore împreună cu formaţia Humble Pie. În acest an apar următoarele două episoade din „Integrala Phoenix 40”. Al treilea („Fie să renască”, difuzat pe 28 ianuarie) surprinde perioada anilor 80 şi aduce elemente inedite: interviuri în premieră cu Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Valeriu Sepi şi Paul Şuvăgău (luate în dimineaţa concertului aniversar din 11 octombrie 2002), primele interviuri din '90 cu Nicu Covaci, Mircea Baniciu şi Moni Bordeianu, luate la Bucureşti şi Osnabruck, noi imagini din anii '70 (filmate de Ioan Cărmăzan), muzică şi fotografii din anii '80 (inclusiv Nicu Covaci cântând acasă la Mircea Florian în toamna lui 1989), primul concert Phoenix în Romania (la festivalul Rock '91), prima lor reunire de la Paris (în primavara lui 1990), şi recitalul de la Festivalul de la Mamaia, ediţia 1992. Toate acestea sunt completate de interviuri luate în 2000 lui Nicolae Covaci şi lui Ovidiu Lipan. Episodul al patrulea („Phoenix, însă... Nicolae Covaci”, difuzat pe 12 octombrie) este centrat pe perioada anilor 90. Pe lângă filmări private sau din arhiva TVR şi interviurile cu membrii formaţiei, în emisiune se mai destăinuie şi Dan Chişu (scenograf al ultimelor puneri în scenă ale Cantafabulelor în anii '70 şi artizanul proiectelor Phoenix în primii ani '90), Dorian Ciubuc, cel care i-a adus pentru prima dată în România în anii '90, după mai multe încercări nereuşite ale altora, Anca Vijan Graterol (membră în formaţie, atât în Germania cât şi la începutul anilor '90).

Pe data de 4 aprilie 2003, cu prilejul celor 40 de ani de activitate, Nicolae Covaci primeşte de la Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, diploma „Distincţia culturală”[43]. Florian Pittiş a menţionat în repetate rânduri faptul că l-a propus pe Nicu Covaci pentru a fi ales membru al Academiei.

În 2004 este cooptat în formaţie Cristi Gram (ex-Talisman), împreună cu care formaţia reunită începe lucrul la un nou album. Este efectuat un turneu în Canada, prilej cu care formaţia scoate o compilaţie intitulată „Empire of Vampires”, într-un număr limitat de exemplare. Aceasta conţine piese de pe albumele SymPhoenix/Timişoara (1992), Aniversare 35 (1997), Vremuri, anii 60... (1998), şi În umbra marelui U.R.S.S. (2003). Pe 9 octombrie este difuzat episodul al cincelea al „Intergralei Phoenix”, prilejuit de întâlnirea underground organizată în Club A din Bucureşti, pe data de 2 octombrie 2002. Este trecută în revistă toată istoria formaţiei şi sunt intervievaţi Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Dorel Vintilă Zaharia, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Costin Petrescu, Mani Neumann, Corneliu „Schwartz” Calboreanu, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, Aurel Gherghel şi Dan Chişu. Ca element inedit, sunt prezentate câteva fragmente audio dintr-o emisiune de la Radio Europa Liberă (datate 1970) în care Cornel Chiriac discută cu Moni Bordeianu despre cenzura unor piese Phoenix din anii '60.

Membrii formaţiei participând la filmările pentru videoclipul piesei „Mila 2 de lângă 3” (2005)

În 2005 formaţia participă organizează un turneu în SUA, prilej cu care va edita o compilaţie special pentru fanii de acolo, intitulată „Go West”. Pe aceasta vor apărea piese ale formaţiei cântate doar în limba engleză, între care două în premieră, ce aveau să apară pe albumul lansat în toamna aceluiaşi an. În ţară formaţia susţine un concert la Sala Palatului (pe 22 mai) pentru ajutorarea sinistraţilor din Timiş care fuseseră afectaţi de inundaţii.

Pe 21 octombrie 2005 Phoenix lansează albumul „Baba Novak” printr-un concert la Sala Palatului. Acest concert va fi înregistrat şi lansat un an mai târziu pe DVD: „Live at Sala Palatului”, cu prilejul turneului de promovare al noului album. Piesele „Zori de zi” şi „Mila 2 de lângă 3” au beneficiat de videoclipuri regizate de Tudor Gramescu.

În 2006 se desfăşoară turneul de promovare al albumului „Baba Novak”, susţinut în perioada 11 - 25 octombrie în 10 oraşe din România (Constanţa, Brăila, Braşov, Piteşti, Craiova, Arad, Cluj-Napoca, Bistriţa, Iaşi şi Bucureşti). Fiecare spectator a primit, pe lângă biletul de intrare, şi un video-CD conţinând videoclipurile „Zori de zi”, „Mila 2 de lângă 3” precum şi 2 piese din concertul de lansare al albumului („Andrii Popa” şi „Baba Novak”). Filmările TVR prilejuite de acest turneu au constituit materialul pentru un documentar difuzat în două părţi pe 1 decembrie 2006. Pe 27 noiembrie, „Jurnalul Naţional” scoate o ediţie de colecţie dedicată formaţiei Phoenix[44].

Aspect de la concertul aniversar Phoenix 45. Invitaţi speciali: Johnny Răducanu, Dumitru Fărcaş şi Gheorghe Zamfir

În februarie 2007, poetul şi regizorul de teatru Victor Cârcu lansează la o editură din Germania textul operei-rock Meşterul Manole, ilustrat cu schiţele originale ale lui Valeriu Sepi. La începutul toamnei Mircea Baniciu părăseşte formaţia din motive personale, fiind înlocuit cu Bogdan Bradu. Acesta din urmă mai cântase alături de formaţie şi la începutul anilor 2000, în lipsa lui Baniciu.

Pe data de 12 noiembrie 2007, Nicu Covaci, Florin Bordeianu, Josef Kappl, Manfred Neumann, Bogdan Bradu, Ionuţ Contraş şi Cristi Gram au fost decoraţi de către preşedintele Traian Băsescu cu Meritul cultural în grad de cavaler, în vreme ce Ovidiu Lipan Ţăndărică, având primită această distincţie anterior, a fost înaintat la gradul de ofiţer[45].

Pe data de 19 noiembrie 2007 Phoenix a susţinut la sala mare a Teatrului Naţional din Bucureşti concertul aniversar „Phoenix & Friends 45 ani”. Acesta a fost, potrivit unui proiect mai vechi, „unplugged” (acustic) şi i-a avut ca invitaţi, pe Johnny Răducanu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Moni Bordeianu, Marius Mihalache, Stelu Encahe, Ludovic Orban, Cvartetul Passion şi Tavi Colen. În paralel, Nicu Covaci a realizat o expoziţie cu lucrări de artă ale sale în foaierul teatrului. Cu o parte din banii strânşi în urma acestui eveniment va fi constituită o „bursă Phoenix” acordată unei persoane meritoase pentru a studia la Institutul S.A.E. din Köln şi a deveni inginer de sunet cu atestare la nivel european. A fost anunţată organizarea unui festival cu tematică celtică, precum şi lansarea în primăvara anului 2007 a unui nou album legat de mai vechiul proiect „Antemioriţa”. Realizatorii tv Doru Ionescu şi Raluca Tamaş intenţionează realizarea episodului 6 din „Integrala Phoenix”, cu prilejul anversării celor 45 de ani de activitate (intitulat „Apocalipsa după Phoenix - Baba Novak”).

Sigla formaţiei

Pasărea din siglă

Sigla formaţiei reprezintă o pasăre Phoenix stilizată, de culoare roşie, şi a fost creată de către Nicolae Covaci. Primele apariţii ale acesteia datează din 1994. Ulterior aspectul siglei a variat în mică măsură, cele mai frecvente modele fiind:

  • pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix”
  • pasărea cu numele „Phoenix” înscris sub ea
  • pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix” şi dedesubt „Transsylvania”
  • având înscris în conturul ei numele „Transsylvania” şi dedesubt „Phoenix”

Prima şi ultima variantă sunt preferate în mod curent, cea dinâi fiind folosită în concerte, iar cea din urmă regăsindu-se pe producţiile din 2005 încoace. Aceeaşi siglă este utilizată şi de către casa de discuri „Phoenix Records”.

Legăturile cu formaţia Farfarello (Germania)

Formaţia Farfarello, întemeiată în 1982 de către Ulli Brand şi Mani Neumann (membru Phoenix din 1979), împreună cu basistul Ecke Volk, deţine în repertoriu multe piese care se regăsesc şi în discografia Phoenix. Mani Neumann declara în 2006 că „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînţeles, influenţaţi de muzica grupului Phoenix”[46]. Astfel, pe albumul „Farfarello Geschichte 1984 - 1986” apar piesele: „Jovano” (corespunzător lui „Jovano, Jovanke”) şi „Die Lerche” („Ciocârlia”). Piesa „Der Gallier”, o prelucrare instrumentală a melodiei „Norocul Inorogului”, apare pe albumele „Traumzeit” şi „Ich Fühle”, iar Balada se găseşte pe albumele „Farfarello und Freunde Live 98” şi „Farfarello Classics”, pe ultimul împreună cu „Sylvanna” („Strunga”). „Walpurgisnacht” de pe albumul „Ich Fühle” reprezintă solo-ul pe care Mani îl prestează cu succes în concerte, în timpul piesei „Negru Vodă”. De asemenea, pe aproape toate albumele Farfarello se regăsesc teme din compoziţii Phoenix, existând de altfel două piese care se numesc „Moldau” şi „Bucuresti” (ultima cu teme din „Orient Expres”). Pe albumul „Live it” este creditat şi Nicu Covaci, iar Ioji Kappl a colaborat de multe ori şi încă mai colaborează cu Farfarello. De asemenea, chitaristul Ulli Brand a colaborat cu Phoenix pe albumul „SymPhoenix/Timişoara”, în 1992.

Componenţă

Membri actuali

Foşti membri (selecţie)

Discografie

În România

În Germania

În România

Colaborări

Referinţe

  1. Nicolae Covaci - „Phoenix, însă eu...”, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994, pag. 189
  2. Nicolae Covaci - „Phoenix, însă eu...”, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994, pag. 202
  3. Nicolae Covaci - „Phoenix, însă eu...”, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994, pag. 202
  4. Nicolae Covaci - „Phoenix, însă eu...”, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994, pag. 222
  5. Integrala „Phoenix 40”, ep. 4, minutul 13:01
  6. Interviu luat de Sebastian S. Eduard şi publicat în „Jurnalul Naţional”, ediţia din 9 ianuarie 2004
  7. Integrala „Phoenix 40”, ep. 4, minutul 16:20
  8. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 30:02
  9. Revista „Phoenix” — 21 - 27 octombrie 1990
  10. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 26:08
  11. Revista „Metronom” — nr. 3/1990
  12. Interviu luat de Alex Revenco lui Mani Neumann şi publicat în „Jurnalul Naţional - Ediţia de colecţie”, din 27 noiembrie 2006
  13. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 32:16
  14. Revista „Penthouse” — 20-27 octombrie 2003
  15. Revista „Phoenix” — 21 - 27 octombrie 1990
  16. Interviu luat de Ion Dancea lui Nicu Covaci şi publicat în ziarul „?”, din 11 ianuarie 1993
  17. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 29:00
  18. Revista „Metronom” — nr. 3/1990
  19. Istoria formaţiei Farfarello
  20. Interviu luat de Alex Revenco lui Mani Neumann şi publicat în „Jurnalul Naţional - Ediţia de colecţie”, din 27 noiembrie 2006
  21. Interviu luat de Liviu Şerbănescu şi publicat în „Evenimentul Zilei”, ediţia din 13 august 2006
  22. Integrala „Phoenix 40”, ep. 4, minutul 19:53
  23. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 36:07
  24. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 36:52
  25. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 37:50
  26. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 40:00
  27. Interviu luat de Iulian Ignat lui Mani Neumann şi publicat în „Formula AS”, ediţia din ?
  28. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 41:20
  29. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 40:16
  30. Revista „Metronom” — nr. 3/1990
  31. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 41:44
  32. Integrala „Phoenix 40”, ep. 4, minutul 25:11
  33. Integrala „Phoenix 40”, ep. 4, minutul 25:45
  34. Integrala „Phoenix 40”, ep. 4, minutul 28:43
  35. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 46:50
  36. Integrala „Phoenix 40”, ep. 3, minutul 47:14
  37. Istoricul formaţiei la Club Phoenix Constanţa
  38. Integrala „Phoenix 40”, ep. 4, minutul 30:15
  39. O nouă producţie discografică a formaţiei Phoenix şi „Phoenix”, articole apărute în „Renaşterea bănăţeană”, 16 şi 22 decembrie 1992.
  40. Revista VIP - anul III, nr. 46, 15 - 21 noiembrie 1994.
  41. Integrala „Phoenix 40”, ep. 4, minutul 53:20
  42. Revista Art & Roll, 2002.
  43. Ziarul Ziua - „Nicu Covaci premiat de Academie”
  44. [old.jurnalul.ro/articol_66978/legenda_phoenix.html Jurnalul de Colecţie - „Legenda Phoenix”]
  45. Jurnalul Naţional - Membrii Phoenix au fost decoraţi
  46. Interviu luat de Alex Revenco lui Mani Neumann şi publicat în „Jurnalul Naţional - Ediţia de colecţie”, din 27 noiembrie 2006

Legături externe

Discografia formaţiei Phoenix
În România
(1962 - 1977)
[Vremuri] • [Floarea stâncilor] • Cei ce ne-au dat nume • [Meşterul Manole] • Mugur de fluierCantafabule
În Germania
(1977 - 1990)
TranssylvaniaBallade For You/The LarkTuareg/Mr. G's PromisesTuaregCiocârlia/Perestroika
În România
(din 1991)
Remember PhoenixSymPhoenix/TimişoaraEvergreensCantafabule - BestiarAniversare 35Vremuri, anii 60...Ora-HoraÎn umbra marelui ursÎn umbra marelui U.R.S.S.Baba Novak
Albume video Ora-HoraPhoenix Tour 2006 - Baba NovakLive at Sala Palatului
Albume neoficiale Phoenix (1)Phoenix (2)Cant of a BulePasărea RockMusic HeritageEmpire of VampiresGo West45 ani de muzichieMuzică de colecţie vol. 68 - Phoenix
Alte apariţii Formaţii de muzică pop 1Bratislavská Lýra '73Folk, Lied, Song – Nachwuchs Festival '80NDR - HörFest 87East meets WestClub A - The Best OfRockadaMuzică de colecţie vol. 26 - Cântece interzise/Cenzurat
Colaborări Back to the future
Proiecte needitate oficial Omul 36/80Meşterul Manole (opera)Empire of VampiresCantafabule remixIn the Shadow of the Big Bear
Index de piese • • • Piese neapărute pe nici un album • • • Muzică pentru filme • • • Filmări şi videoclipuri