Via Alutana

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Via Alutana a fost un drum militar roman, construit în provincia romană Dacia.

După cucerirea Daciei de către romani şi transformarea ei în provincie romană, aceştia au trecut la organizarea ei.

S-au construit castre în care erau adăpostite trupele romane, iar castrele erau legate între ele prin drumuri construite de către armată. Un drum care purta numele de via era construit în aşa fel încât să suporte greutatea pietonilor şi a vehiculelor cu marfă, inclusiv a acelor vehicule care transportau piatră şi lemn.

Via Alutana a fost construit probabil între anii 108-110 d. Chr., fiind iniţial un drum militar. Trecea prin localităţile Sucidava, Romula, Acidava, Rusidava, Pons Aluti, Buridava, Castra Traiana, Arutela, Praetorium, Pons Vetus, Caput Stenarum, Sacidava şi Apulum. De la Apulum pornea spre est o ramificaţie care lega castrele amplasate pe Oltul transilvan: Caput Stenarum, Cincşor, Feldioara, Hoghiz, Olteni şi Breţcu.

Bibliografie

  • Fodorean, Florin - Propunere pentru o clasificare a drumurilor din Dacia romană, Studia Universitatis Petru Maior, Series Historia, Târgu Mureş, 2004