Emilia Humpel

Emilia Humpel (n. 6 august 1838, Craiova – d. 11 februarie 1918, Viena, Austria). Pedagog, traducătoare, militantă pentru emanciparea femeilor din România.

Biografie

Fiica lui Ioan Maiorescu şi a Mariei (născută Popasu), sora lui Titu Maiorescu. Studiază cu profesori particulari, mai întâi în oraşul natal, apoi la Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Viena.

S-a căsătorit cu muzicianul austriac Wilhelm Humpel. Cei doi pun bazele unui liceu de fete la Braşov, numit Institutul de Educaţiune şi Instrucţiune pentru fete, în 1870, apoi fondează Pensionatul Normal de Domnişoare de la Iaşi, care a fost condus de Emilia Humpel în perioada 1872–1901. Transferul de la Braşov la Iaşi este cunoscut dintr-o scrisoare a lui Titu Maiorescu către sora sa, din 31 mai/12 iunie 1872: „Întemeietorii internatului nostru de băieţi din Iaşi […] s-au hotărât să întemeieze un institut de domnişoare, în stil cât se poate de mare, cam după programul tău tipărit în 1870; vrem să-l deschidem numaidecît la 1 septembrie a.c. Depinde acum numai de voi, dacă tu accepţi direcţiunea, iar soţul tău lecţiile de muzică. Pentru acest scop ar trebui ca cel mai tîrziu la 1/13 august să fiţi aici, aşadar, până în două luni să vă desfaceţi de întreprinderea voastră din Braşov”. Scopul declarat al noii instituţii de învăţământ era „de a da fetelor o educaţie mai potrivită cu cerinţele societăţii” („Curierul de Iaşi”, nr. 88, 11 august 1876).

Organizează un concert la Iaşi, în vederea colectării de fonduri pentru ajutorarea lui Mihai Eminescu, reuşind să strângă suma de 800 de lei. Membră fondatoare a Uniunii Educatoarelor Române, constituită în 1908, a fost numită preşedintă de onoare a acesteia.

A colaborat la revistele „Convorbiri literare” şi „Uniunea femeilor române” din Iaşi, unde publică o serie de articole cu caracter didactic (O vorbă asupra educaţiunii, Pentru cultura femeilor ş.a.), poezie şi proză.

„D-na Humpel e de o inteligenţă fină pe care o viaţă întreagă nu a făcut decât să o îmbogăţească cu toate comorile ştiinţei, de care i se părea necontenit că tot nu ştie îndeajuns” („Dochia”, II, nr. 7, noiembrie 1897).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012