Liga Antirevizionistă Română

Liga Antirevizionistă Română (L.A.R.) a fost o asociaţie constituită în perioada interbelică de elita românească, cu scopul de a combate revizionismul (revizuirea tratelor de pace de după Primul Război Mondial) promovat de statele nemulţumite de configuraţia teritorială a Europei postbelice. Asociaţia a fost înfiinţată la 15 decembrie 1933 la Bucureşti şi era formată dintr-un nucleu format din elita societăţii româneşti adunat în jurul lui Stelian Popescu, directorul cotidianului "Universul". Deviza ligii era: „Pacea, pe temelia tratatelor, pe respectul obligaţiilor internaţionale şi pe întărirea forţelor morale şi materiale dintre naţiuni”.

Revizionismul interbelic

Liga Antirevizionistă a fost înfiinţată ca reacţie la curentul revizionist care ameninţa România şi tinerele state naţionale înfiinţate pe ruinele Imperiului austro-ungar. România s-a confruntat după 1919 cu un revizionism tot mai intens din partea Ungariei în special, dar şi a Bulgariei şi a URSS. Pe acest fond s-a constituit în 1921 Mica Înţelegere dintre România, Cehoslovacia şi Iugoslavia. Lipsei de reacţie a statului român şi dezinteresul politic pentru afirmarea cauzei româneşti, i-a urmat luarea de poziţie din partea societăţii româneşti. Astfel, Liga şi-a asumat rolul de a combate revizionismul şi de a promova cauza românească, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Ea s-a constituit ca principala organizaţie antirevizionistă, cu un număr mare de membri şi filiale în toată ţara. A dezvoltat şi o puternică activitate anticomunistă.

Obiectivele Ligii

Conform statutelor, Liga avea următoarele scopuri:

• să dezvolte solidaritatea şi rezistenţa românească faţă de atacurile la adresa integrităţii teritoriale româneşti şi a demnităţii poporului român;
• să organizeze în ţară şi străinătate o propagandă intensă pentru menţinerea şi asigurarea păcii, în baza tratatelor internaţionale;
• să întărească legăturile cu statele şi popoarele amice şi aliate, care urmăreau, ca şi România, să le fie respectate drepturile istorice şi integritatea teritorială;
• să lupte pentru întărirea conştiinţei naţionale;
• să combată propaganda revizionistă şi acţiunile tendenţioase din ţară şi străinătate;
• să informeze permanent opinia publică din ţară şi străinătate cu privire la acţiunile subversive şi mijloacele folosite împotriva statului român şi a unităţii naţionale şi politice.

Organizare

Liga Antirevizionistă Română era concepută ca o organizaţie independentă politic, cu un preşedinte în persoana lui Stelian Popescu şi un comitet central din care făceau parte: Miron Cristea (Patriarhul României), Nicolae Bălan (Mitropolitul Bisericii Unite), Nectarie (Mitropolitul Bucovinei), Pimen (Mitropolitul Moldovei), Gurie (Mitropolitul Basarabiei), profesorii Ioan Lupaş, Gheorghe Ţiţeica, Dragomir Hurmuzescu, Silviu Dragomir, doamna Alexandrina Cantacuzino, dr. Iuliu Moldovan (preşedintele ASTREI), general Ion Manolescu etc. Organul de presă era ziarul Universul, iar sediul central se afla în Palatul Universul din Bucureşti.

Comitetul Regional pentru Transilvania

Deoarece Transilvania era în prim planul mişcării antirevizioniste, Liga a constituit un Comitet Regional pentru Transilvania (la 8 ianuarie 1834) cu sediul la Cluj. Preşedintele comitetului a fost ales profesorul universitar Ioan Lupaş, iar ca vicepreşedinţi au fost aleşi Onisifor Ghibu, G. Bogdan Duică, Iuliu Haţieganu, Alexandru Dragomir şi Gheorghe Moroianu. Preşedinţi de onoare ai Comitetului Regional au fost aleşi: mitropoliţii Vasile Suciu şi Nicolae Bălan, episcopii Roman Ciorogariu, Nicolae Ivan, Iuliu Hossu, Valeriu Traian-Frenţiu etc.; politicienii Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Alexandru Lapedatu, Octavian Goga, Aurel Vlad etc. Numai Regionala Cluj avea în teritoriu aproape 700 de comitete.

Activitatea

Având o organizare foarte bine dezvoltată, cu filiale judeţene în toate judeţele ardelene, activitatea LAR a fost extrem de diversificată. În principal a elaborat numeroase materiale de propagandă antirevizionistă şi activităţi antirevizioniste. A organizat conferinţe, a publicat studii, memorii, ziare, cărţi. A organizat manifestaţii populare cu caracter antirevizionist sau a ridicat monumente. În străinătate a susţinut conferinţe antirevizioniste, a întărit legăturile cu românii din diaspora, a interpelat personalităţile occidentale.

Sub regimul dictaturii regale a lui Carol II, dezvoltarea Ligii a fost împiedicată, într-un moment în care ea ar fi trebui dimpotrivă, intensificată. Sfârşitul organizaţiei a fost anticipat de demisia lui Ioan Lupaş din funcţia de preşedinte la 29 mai 1938. Odată cu venirea la putere a guvernului Armand Călinescu, la 7 martie 1939, orice activitate a organizaţiei a fost interzisă. Carol II dorea ca partidul său să deţină monopolul în ce priveşte organizarea societăţii în faţa pericolelor interne şi externe. În plus monarhul împreună cu Camarila Regală avea o răfuială personală cu Stelian Popescu. Eroarea regelui a fost fatală, deoarece contextul european cerea o intensificare a antirevizionismului, nicidecum desfiinţarea celei mai organizate structurii antirevizioniste. A urmat apoi începutul Războiului, cu ultimatumul rusesc cu privire la Basarabia şi tragicul dictat de la Viena prin care Ardealul de Nord a fost rupt din România. Activitatea antirevizionistă, prin structura de intelectuali şi oameni de ştiinţă care se formase, a putut continua în ciuda desfiinţării Ligii.

Bibliografie

• Lazăr, Liviu, Mişcarea antirevizionistă din Transilvania în perioada interbelică, Editura Călăuza, Deva, 2003 ISBN 973-8438-03-9