Zburător

Zburătorul este un personaj mitologic, adeseori apare prezentat în basmele româneşti ca fiind un tânăr înalt şi subţire, iar uneori este înfăţişat şi ca un şarpe cu aripi sau ca o flacără. Personajul acţionează doar noaptea şi este capabil să ia forma unui bărbat, a unei femei sau a unei stele. Din punct de vedere al simbolului, în general, zburătorul personifică fiinţa iubită la care nu se poate ajunge.

În unele credinţe populare, în funcţie de regiuni, zburătorul este asemănat cu un zmeu, are coadă de foc şi este supranumit „ceasul cel rău” sau „ăl mai rău”. Conform aceloraşi credinţe populare, zburătorul este un spirit malefic care coboară noaptea printre oameni, în casele acestora, chinuie fetele tinere şi nevestele bărbaţilor şi le cauzează acestora nesomn, nelinişte şi frământare. Uneori acelaşi personaj este descris ca fiind responsabil de vânătăile de pe corpul femeilor.

Cea mai comună descriere a zburătorului, întâlnită în majoritatea credinţelor populare, este cea a unui flăcău tânăr. Acesta ia naştere ca urmare a interzicerii unei relaţii de amor, dintre o fată şi un băiat, de către părinţii fetei. Tânărul îndrăgostit se transformă în zburător, se întoarce noaptea în camera fetei, iar în timp ce aceasta doarme o chinuie în diverse feluri, o sărută şi o muşcă. Există mai multe moduri prin care zburătorul pătrunde în camera fetei, în general acesta se foloseşte de hornul casei, gaura cheii, fereastră sau chiar de crăpătura uşii. Fata îl vede pe zburător ca fiind real, se trezeşte din somn şi este mereu cuprinsă de fior, iar ca stare generală, fata vizitată de un zburător, slăbeşte din ce în ce mai mult. Boala care o cuprinde pe fată este numită „lipitură”, iar cele care sunt chemate să o vindece pe cea bolnavă sunt babele care au priceperea de a descânta.

În mitologiile populare sunt imaginate şi metode de protecţie împotriva acestui personaj malefic. Una dintre acestea vorbeşte de posibilitatea de a unge cu „untură de zmeu pleznit” locurile prin care aceştia pătrund (horn, uşă, geam). Zmeul încearcă să găsească o cale de intrare neunsă, dacă nu găseşte, strigă pentru a i se deschide. În cazul în care nimeni din interior nu-i răspunde, crapă.

În literatura română mai mulţi autori au folosit mitul zburătorului ca temă pentru textele literare. Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Ion Heliade Rădulescu prin poeziile Zburătorul, iar Mihai Eminescu prin Călin (file de poveste) şi Luceafărul, au descris mitul zburătorului şi relaţia dintre zburător şi fata îndrăgostită de acesta.

Bibliografie

• Dicţionar de mitologie, George Lăzărescu, Casa editorială Odeon, Bucureşti 1992, ISBN 973-9008-28-3
• Folclorul medical român comparat, Aurel I. Candrea, Polirom, Iaşi 1999, ISBN 973-683-182-5