Ioan Lupaş
de la Enciclopedia României
Ioan Lupaş | ||
Născut | 9 august 1880, Sălişte, judeţul Sibiu | |
Decedat | 3 iulie 1967, Bucureşti | |
Mormânt la | Mănăstirea Cernica | |
Ocupaţie | istoric, profesor universitar, politician | |
Membru titular al Academiei Române | ||
Ales | 17 mai 1916 | |
Căsătorit cu | Ana Lupaş | |
Părinţi | Toma şi Maria Lupaş |
Ioan Lupaş (n. 9 august 1880, Sălişte, judeţul Sibiu - d. 3 iulie 1967, Bucureşti) a fost istoric, doctor în filozofie, profesor universitar, membru al Academiei Române, deputat şi ministru al României.
Originea şi familia
A fost fiul lui Toma şi Maria, născută Popa. Tatăl său a fost oier, având peste trei sute de oi, ceea ce îi conferea o oarecare bunăstare. Ioan a avut un frate mai mare.
S-a căsătorit cu Ana, cu care a avut un fiu şi două fiice.
Studiile şi activitatea
A urmat cursurile şcolii primare ortodoxe din satul natal între anii 1886-1890. A învăţat apoi la Liceul maghiar din Sibiu între anii 1892-1899 (după alte surse a început studiile aici în anul 1890), unde a fost coleg cu Octavian Goga. Când acesta a fost eliminat din liceu în anul 1899 din cauză că intrase în conflict cu un profesor care îi jignea pe elevii români şi s-a mutat la gimnaziul din Braşov, azi Liceul "Andrei Şaguna", I. Lupaş a plecat şi el la aceeaşi instituţie de învăţământ, pe care a absolvit-o în anul 1900. Aici l-a avut profesor de istorie pe Vasile Goldiş.
A urmat cursurile Universităţii din Budapesta, Facultatea de Litere şi Filosofie între anii 1900-1904. A luat doctoratul în anul 1904, magna cum laudae, teza de doctorat fiind intitulată "Biserica ortodoxă română din Transilvania şi unirea religioasă în cursul veacului al XVIII-lea". Între 1904-1905 a urmat o specializare în istorie la Universitatea din Berlin, fiind bursier al Societăţii "Transilvania". În 1905 a efectuat o călătorie de studii în Italia. În timpul studiilor s-a înscris în Partidul Naţional Român.
S-a întors ulterior la Sibiu, unde a funcţionat la Institutul Andreian între anii 1905-1909 ca profesor de istorie bisericească. A urmat şi cursurile seminarului, devenind astfel preot. Pentru că a susţinut învăţământul românesc, afectat dur de legislaţia maghiară a timpului, a intrat în conflict cu autorităţile şi a fost nevoit să părăsească Sibiul şi să se stabilească la Sălişte, unde profesat ca protopop.
În anul 1907 a fost condamnat de autorităţile ungare de la Cluj pentru că scrisese în revista "Ţara noastră" din Sibiu un articol favorabil ţăranilor din România care s-au răsculat în acel an. A fost închis la Szeged, Ungaria, timp de trei luni, începând cu 1 august 1908.
În anul 1914 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din anul 1916 a devenit membru titular al acestei instituţii.
Fiind susţinător al intrării României în Primul Război Mondial împotriva Puterilor Centrale, a fost arestat de autorităţile austro-ungare în anul 1916 şi închis în lagărul de la Sopron, Ungaria, unde a fost deţinut timp de un an şi şapte luni. A avut domiciliu forţat până în anul 1917, la Sopron şi la Budapesta.
A participat ca delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. A fost ales membru în Marele Sfat Naţional.
Între 1918-1920 a fost secretar general al Resortului Culte şi Instrucţiunii Publice din Consiliul Dirigent al Transilvaniei.
Între anii 1919-1946 a fost profesor de istorie la Universitatea din Cluj-Napoca. În anul 1920 a fondat împreună cu Alexandru Lapedatu Institutul de Istorie Naţională din Cluj.
În perioada 1926-1927 a fost ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. Nemulţumit de fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache, a trecut în anul 1927 în rândurile Partidului Poporului, condus de Alexandru Averescu.
În anul 1932 a făcut parte dintre membrii fondatori ai Partidului Naţional Agrar, condus de Octavian Goga. După ce în 1935 acest partid a fuzionat cu Liga Apărării Naţional Creştine, a devenit membru de seamă al Partidului Naţional-Creştin.
Între anii 1932-1935 a fost preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române. Între 1937-1938 a fost ministru al Cultelor şi Artelor. A fost deputat în mai multe legislaturi.
A scris mai multe zeci de cărţi de istorie a bisericii şi de istorie, precum şi aproape o mie de articole cu subiect istoric publicate în mai multe reviste româneşti de prestigiu.
În noaptea de 5/6 mai 1950 a fost arestat de autorităţile comuniste din România şi închis la Sighetul Marmaţiei. A fost eliberat din închisoare la 5 mai 1955.
Moartea
A murit la 3 iulie 1967 la Bucureşti şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Bibliografie
- Dădârlat, Nicolae - Prezenţe regale în Mărginimea Sibiului în "Magazin istoric", serie nouă, nr. 8 (545), An XLVI, august 2012, p. 37
- Pleşa, Liviu - Istoricul Ioan Lupaş în timpul regimului comunist în "Caietele CNSAS", nr. 2/2008, An I, Editura CNSAS, Bucureşti, 2008
Legături externe
- Fişa matricolă penală a lui Ioan Lupaş, întocmită de autorităţile comuniste la arestarea sa http://www.memorialsighet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=278&Itemid=153&lang=ro