Ioan Molnar-Piuariu

Ioan Piuariu
Alte nume		Molnar
Naţionalitate		român
Născut		1749, Sadu, judeţul Sibiu
Decedat		16 martie 1815, Sibiu, judeţul Sibiu
Mormânt la		Sibiu
Ocupaţie		medic, filolog
Religie		ortodox
Căsătorit cu		Ana Regina Arasni
Părinţi		Ioan Piuariu Patrasia
Copii		Ioana Regina

Ioan Molnar-Piuariu (în original, cu titlul nobiliar Ioan Molnár-Piuariu de Müllersheim, n.1749, Sadu - d. 16 martie 1815) a fost cel dintâi medic român titrat, oculist renumit şi filolog.

Originea şi familia

S-a născut în 1749 în localitatea Sadu, din apropriere de Sibiu, în familia preotului Ioan Molnar şi a preotesei Patrasia, care-şi spuneau Piuariu după numele strămoşilor lor. Fratele lui Ioan a fost cunoscutul Popa Tunsu.

La vârsta de 34 ani s-a căsătorit cu văduva Ana Regina Arasni, născută Sebastian (d. 1811). A avut cu aceasta o fetiţă, Ioana Regina (n. 1788).

Studiile

Primul său învăţător a fost însuşi tatăl său şi cel mai probabil a învăţat carte românească şi grecească în colonia aromânească de la Sibiu. De acolo a trecut la liceul săsesc din Sibiu, unde a învăţat latina, maghiara şi germana. A absolvit liceul în jurul anilor 1767-1768. După terminarea studiilor, fără a fi absolvit o facultate, s-a dedicat carierei medicale. Nu se ştie cu exactitate de unde şi de la cine a deprins meseria de oculist, însă relatările sale amintesc de un doctor grec la care ar fi fost ucenic pentru o perioadă de şase ani. Cert este că faima sa de bun oculist s-a răspândit de timpuriu. Între 1769-1770 se afla în Banat, la Orşova, apoi a funcţionat ca medic al regimentului românesc de graniţă I, având sediul la Jupalnic, unde a fost şi dascăl.

Conform dispoziţiilor imperiale, pentru a practica medicina este nevoit să se specializeze, astfel că părăseşte Banatul şi merge la studii la Viena. După doi ani de studii la Facultatea de medicină obţine la 24 octombrie 1774 titlul academic de „magistru oculist”, cu drept de a practica oculistica în întreg imperiul austriac. Ioan Molnar devine astfel primul doctor român posesor al unei diplome al celebrei instituţii academice.

Medic oculist al Transilvaniei

După obţinerea celei mai înalte calificări medicale în domeniul oculisticii, se reîntoarce ala Sadu, unde devine în scurt timp foarte cunoscut. În urma cererii sale, în 1776 este angajat de Guberniul Transilvaniei pe postul de „medic al săracilor”, cu salariu fix, pe motiv că era singurul oculist din ţară şi prea puţini pacienţi îşi permiteau să plătească operaţiile. În plus, îi este încredinţată misiunea de a pregăti şi alţi chirurgi oculişti care să fie de folos statului transilvănean. Pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele, obţine în 1776, cu sprijinul guvernatorului Samuel von Brukenthal, o bursă din partea Cancelariei transilvănene pentru frecventarea cursurilor de chirurgie la Universitatea din Viena. În 1777 a fost numit „medic oculist al Marelui Principat al Transilvaniei” şi „protomedicus” al Ardealului, rang de frunte în ierarhia medicală a ţării. Din această postură are posibilitatea să acţioneze pentru a îmbunătăţi starea precară a dotării medicale din Transilvania. În toamna lui 1778 termină studiile la Viena. Dar între timp faima sa se răspândise în toată ţara. Spre exemplu foarte mulţi din minerii din Apuseni, loviţi de boli de ochi prin natura meseriei, sunt vindecaţi de Molnar. Primeşte solicitări numeroase şi din Ţara Românească, unde stă mai multe luni pentru a efectua operaţii. Este chemat şi în Moldova de către principele Alexandru Calimach. De-a lungul anilor va face numeroase călătorii în Muntenia, Moldova şi Bucovina, unde avea numeroşi pacienţi. Pe lângă cei săraci, mineri, foarte mulţi reprezentanţi ai boierimii muntene şi moldovene, ai aristocraţiei şi burgheziei transilvănene îşi găsesc vindecarea la medicul Molnar. În 1780 este cerut la Viena de către feldmareşalul Petru de Gourcy pentru a-i efectua o operaţie de cataractă la ambii ochi. Dintr-un raport al său se arată că numai în anul 1786 a vindecat nu mai puţin de 101 cazuri, ceea ce, pentru condiţiile de atunci, este un număr impresionant.

În 1781 s-a mutat la Sibiu şi tot atunci s-a înscris în faimoasa Lojă masonică a Sfântului Andrei, din care făceau parte Samuel von Brukenthal, Martin Hochmeister şi mulţi alţi reprezentanţi ai elitei transilvane.

Profesor de oftalmologie la Cluj

În 1791 este numit profesor de oftalmologie la Liceul medico-chirurgical din Cluj. Aici organizează catedra de oftalmologie prin intermediul căruia îşi propune să educe studenţii în „ arta tămăduirii ochilor”.Lecţia de deschidere a cursului din 1791, publicată apoi în 1793, s-a intitulat „Paraenesis ad auditores chyrurgiae in lyceo regio academico Claudiopolitano habita a Ioanne Molnar de Mullersheim de morbis et medicina oculorum professore publico quum primum sua collegia ordiretur”. Între timp el primise titlul nobiliar „de Müllersheim”, în ciuda protestelor Universităţii săseşti. Valeriu Bologa o consideră prima lucrare ştiinţifică scrisă de un român în domeniul medicinei. Molnar este pe bună dreptate considerat cel mai mare oculist din întreg Imperiul austriac. Din şcoala sa vor ieşi numeroşi medici oculişti care vor face un titlu de glorie din faptul că l-au avut ca profesor pe Molnar.

Implicarea în lupta pentru cauza românilor

În 1764 l-a însoţit la Viena pe fratele său, Popa Tunsu, care îşi revendica plata de treizeci cruceri pe zi acordată de Curtea imperială şi pe care o pierduse din cauză că făcea agitaţie în favoarea românilor ortodocşi şi împotriva celor greco-catolici. Ambii fraţi au fost arestaţi de autorităţile imperiale şi eliberaţi numai ce s-a obţinut de la Popa Tunsu promisiunea că va înceta agitaţiile.

Pe plan cultural şi social se implică în emanciparea ţărănimii, traduce şi popularizează cărţi, încearcă pe toate căile să aducă un sprijin real maselor. În răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, se implică ca mediator, deşi nu este de acord cu metoda revoluţionară, pe care o consideră dăunătoare intereselor mai mari ale ţăranilor. Raportul întocmit de el este una dintre cele mai fidele descrieri ale stării răsculaţilor. Deşi este un burghez iluminat, un spirit reformist fidel idealurilor iosefiniene, răscoala are un puternic efect asupra ideilor sale cu privire la conştiinţa naţională. Despre acest lucru el va spune: „Noi românii suntem aşa de mulţi în ţara aceasta, încât ar fi de ajuns să ne înarmăm numai cu pietre şi cu bâte, ca să putem deveni stăpânii ei”. Pentru că avea legături cu cele mai înalte cercuri ale aristocraţiei din Transilvania şi de la Viena, va încerca să aducă îmbunătăţiri ale stării populaţiei. În vizita împăratului Iosif al II-lea în Transilvania, Molnar l-a întâmpinat şi întreţinut la Sadu, expunându-i problemele satelor româneşti. Sadu, ca şi alte sate româneşti din împrejurimi, se găsea atunci sub jurisdicţia scaunelor săseşti , care prin privilegiile lor împiedicau dezvoltarea economică a satelor de români. În numele săracilor, Molnar trimite petiţii la Viena, face la apel la progres, expune starea jalnică a şcolilor din Transilvania, dând ca exemplu starea bună a celor din Banat, care au dus la o mai mare emancipare a satelor bănăţene faţă de cele din Transilvania sau cazurile transilvănenilor care merg la şcoală în Ţara Românească sau în Moldova din lipsă de şcoli naţionale. Memoriile sale au ca rezultat o rezoluţie a Împăratului care dispune creşterea fondului şcolar pentru naţiunea română şi treptat scoaterea din letargie a Curţii cu privire la problemele românilor. Toate nemulţumirile românilor iau forma unui memoriu de extremă importanţă, numit Supplex Libellus Valachorum, tipărit de Ioan Molnar în 1791.

Încercări de a scoate un ziar al românilor

În 1789 Ioan Molnar încearcă pentru prima dată să înfiinţeze un ziar al românilor cu numele „Wallachische Zeitung fur den Landman” („Foaie românească pentru sătean”). Urmând exemplul maghiarilor şi saşilor care înfiinţaseră propriile organe de presă naţionale, în 1793 încearcă din nou să întemeieze un ziar al românilor, dar se loveşte de refuzul de a primi concesiunea din partea Cancelariei transilvănene. Problema principală o constituiau taxele poştale, care făceau imposibilă răspândirea şi pe care guvernul refuza să le scutească în cazul ziarului valah. Anul următor încearcă acelaşi lucru împreună cu tipograful Paul Iorgovici-Brâncoveanu, dar nu are nici de această dată sorţi de izbândă. Motivul este perfect exprimat de vocea autorităţilor: „Auzindu-se, că proiectatul ziar valah se tipăreşte deja de către un anumit Paul Iorgovici la Viena şi că s-au trimis câteva exemplare lui Gherasim Adamovici….guvernul a notificat starea lucrurilor cancelariei imperiale, făcând în acelaşi timp propunerea să se interzică strict lui Molnar scoaterea ziarului, căci nu are nici o încuviinţare şi anume din motiv că astăzi, când lucrurile se agravează din zi în zi, răspândirea de ziare este inadmisibilă ca or şi când, căci periculoasele idei de eliberare ale francezilor se propagă cu mare iuţeală, încât ori ce apare în ziar, uşor s-ar putea răstălmăci, iar opiniile pot produce sguduirea liniştei publice”. Văzând că autorităţile sunt pornite împotriva oricăror încercări de a tipări ziarul de către persoane particulare, a pus bazele unei societăţi ştiinţifice cu numele „Societatea filosoficească a Neamului Românesc din Mare Prinţipatul Ardealului”, la care aderă mai mulţi învăţaţi ardeleni şi din Principate. Prin intermediul asociaţiei, ei încearcă să obţină dreptul de a tipări ziarul prin editorul Barth. Publicaţia urma să fie un „periodic compilat din cărţi de filozofie, matematică, istorie şi geografie”. Autorităţile înţeleg perfect că în spatele asociaţiei se găseşte tot Molnar şi refuză răspândirea ei.

Interzicerea proiectului de ziar de inspiraţie iluministă, enciclopedică, a însemnat amânarea cu trei decenii a eforturilor de emancipare ale românilor. Dacă ar fi reuşit, Molnar ar fi devenit tot atât de important ca publicist ca şi George Bariţ. Până la sfârşitul vieţii, Molnar şi-a dorit cu obstinaţie scoaterea acestui ziar, pe care nu l-a văzut înfiinţat niciodată.

Moartea

A decedat la 16 martie 1815, la vârsta de 66 de ani, la Sibiu. A fost înmormântat lângă biserica din Sibiu din cartierul iosefin.

Opera

• Economia stupilor, Viena, 1785 este prima lucrare economică românească. Este împărţită în două secţiuni: Cuprinderea teoreticească şi Cuprinderea practicească. Molnar arată cum se poate îmbunătăţi practica albinăritului, îndemnându-i pe albinari să renunţe la unele practici medievale ineficiente.
• Deutsch-walachische Sprachlehre, Viena 1788, Sibiu 1810, Sibiu 1823
• Gramatică română pentru germani, compilată după aceia a lui Gheorghe Şincai
• Supplex Libellus Valachorum, 1791
• Retorica, adica învaţătura şi întocmirea frumoasei cuvântări, 1798 (copie digitală la GoogleBooks)

Bibliografie

• Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929
• Popa, Mircea - Ioan Molnar Piuariu, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1976
• Anuarul Institutului de Istorie Naţională, nr. 1, 1921-1922, Cluj-Napoca, Institutul de Arte Grafice "Ardealul", 1922

Bibliografie recomandată

• Berariu, Pavel, Ioan Piuariu Molnar. Studiu economic 1749-1815, Tipografia "Victoria", Cluj-Napoca 1943
• Bunea, Augustin - Episcopii Petru Paul Aron şi Dionisiu Novacovici sau Istoria românilor transilvăneni de la 1751 până la 1764, Tipografia Seminarului Arhidiecezan, Blaj, 1902
• Lupaş, Ioan, Doctorul Ioan Piuariu-Molnar: viaţa şi opera lui, Imprimeria Naţională, Bucureşti 1939
• Piuariu-Molnar, Ioan, Retorică adecă învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvîntări, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1976