Baziaş
de la Enciclopedia României
| Satul Baziaş |
 |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1370 |
| Populaţie | 69 locuitori |
| Cod poştal | 327366 |
|
Index sate în judeţul Caraş-Severin |
|---|
|
Index sate în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Baziaş este un sat în judeţul Caraş-Severin, comuna Socol. Are o populaţie de 69 locuitori (2002). Fost port fluvial, este prima localitate de la intrarea Dunării în ţară.
Localizare
Se situează în extremitatea sud-vestică a ţării, pe malul stâng al Dunării, la intrarea acesteia pe teritoriul României. Este traversată de drumul naţional DN57A Socol - Pojejena.
Istorie
O ipoteză a originii numelui este că acesta ar fi fost dat de francezii care în Evul Mediu au apărat graniţa creştinătăţii împotriva turcilor[1] şi care i-au spus „Basgacht” (bas=jos, adică începutul Dunării). Pe o hartă a lui Alexandru Szilagy din 1896, numele Baziaş apare pe o hartă din 1200, descriind zona de la Moldova Veche până la Cozla.
Prima atestare documentară a unei localităţi cu numele Baziaş datează însă din 1370. De asemenea, un document medieval din 1581 vorbeşte despre o adunare religioasă care s-a ţinut la „Bazyasch supra fluvium Danubii”. Încă din acea vreme, aici ar fi existat o mănăstire, probabil romano-catolică, construită pe seama catolicilor care apărau graniţa din cetăţile de pe Dunăre. Mănăstirea a fost devastată de turci în 1738 şi a fost refăcută de sârb în 1774, fiind deţinută de mănăstirea sârbească de la Zlatiţa.
Localitatea Baziaş de astăzi a fost practic înfiinţată în 1795. Apariţia Baziaşului a avut loc după năvălirea turcească din 1788 care a distrus vechiul port Palanca. Până atunci Palanca fusese principalul port de la Dunăre. Mai mult, la foametea din 1795 alimentele pentru zona Bisericii Albe au fost aduse din amontele Dunării şi debarcate la Baziaş, un loc prielnic de pe malul Dunării. Anul următor, Austria a renunţat la importul de lemne din Turcia şi a început exploatarea în sudul Banatului, astfel rolul Baziaşului de port dunărean ia amploare.
Din 1831 începe traficul regulat de vapoare cu aburi pe Dunăre, iar portul Baziaş preia rolul de depozit pentru cărbunii necesari alimentării vapoarelor. Cărbunii erau aduşi la Baziaş de la Anina şi Steierdorf, prin Oraviţa. Pentru a facilita transportul, în 1847 a început construcţia unei linii ferate de la Oraviţa la Baziaş, proiect oprit din cauza revoluţiei. În 1850 lucrările au fost reluate, aşa că la 1 noiembrie 1956 s-a deschis oficial calea ferată Baziaş - Oraviţa, aceasta fiind prima cale ferată din Austria şi Ungaria şi cea mai veche de pe actualul teritoriu al României. Calea ferată urmărea traseul Baziaş - Bela Crvka (Biserica Albă, azi Serbia) - Jasenovo (Serbia) - Iam - Oraviţa.
Mai multe detalii despre acest subiect în articolul Calea ferată Baziaş - Oraviţa.
În 1855, oraşul Vârşeţ a cerut guvernului austro-ungar să construiască o cale ferată care să lege Timişoara şi Vârşeţul de Baziaş. Cererea a fost acceptată iar la 30 august 1858 a fost inaugurată linia completă Timişoara - Vârşeţ - Biserica Albă - Baziaş. Aceasta deservea nu doar capitala Banatului ci întreaga regiune, permiţând exportul produselor bănăţene, pe Dunăre, către Viena şi vestul Europei. De asemenea, legătura dintre Occident şi Orient s-a făcut o vreme prin Baziaş, până când linia Timişoara - Orşova a preluat acest rol. Prin urmare, Baziaşul a devenit un port important şi a început să se dezvolte pe măsură. Portul a fost prevăzut cu ateliere de construcţie şi reparare a vapoarelor. În 1862 s-a deschis prima şcoală. Datorită rolului jucat în legătura dintre Est şi Vest, mai multe personalităţi au trecut prin Baziaş, printre care împăratul Austriei Francisc Iosif sau regele Carol I al României.
În jurul anilor 1880 Baziaşul a cunoscut apogeul dezvoltării sale. Treptat, portul şi-a pierdut din importanţa strategică, pe măsură ce s-au deschis căile ferate care legau Timişoara de Orşova şi Vârşeţul de Belgrad. O alt lovitură pentru localitate a fost mutarea atelierelor navale la Orşova, în urma cărora populaţia a scăzut considerabil. În Mai târziu, Moldova Veche a luat locul Baziaşului drept port de referinţă la intrarea în Clisura Dunării.
Primul Război Mondial şi împărţirea Banatului între Serbia şi România au transformat Baziaşul într-o localitate izolată, la periferia ţării. Graniţa trasată pe Nera a dus la întreruperea căii ferate. Planurile pentru o legătură alternativă cu Oraviţa care să ocolească graniţa româno-sârbă nu s-au mai materializat niciodată, aşa că Baziaşul şi-a pierdut principala sa legătură cu Banatul.
Populaţie
La recensământul din 2002, localitatea Baziaş avea 69 locuitori, dintre care 54 erau români, 12 sârbi şi 3 de alte naţionalităţi. Conform recensămintelor efectuate în perioada 1880 - 2002, populaţia localităţii a evoluat după cum urmează:
<lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=600 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>
,total
1880,516 1910,345 1956,182 1966,112 1977,68 1992,51 2002,69 </lines>
Bibliografie
- Moisi, Alexandru, Monografia comunei Coronini şi ţinutul Clisura Judeţul Caraş, de la anul 1784 – 1934, Tipografia Felix Weiss, Oraviţa 1934
- Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Caraş-Severin 1880 - 2002, [1]
Eroare la citare: Etichete <ref> există, dar nu s-a găsit nicio etichetă <references/>