Ioan Slavici

Ioan Slavici
Născut		18 ianuarie 1848,, Şiria, judeţul Arad
Decedat		17 august 1925, Crucea de Jos, judeţul Vrancea
Ocupaţie		scriitor, jurnalist

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Şiria, judeţul Arad — d. 17 august 1925, Crucea de Jos, judeţul Vrancea) scriitor, jurnalist.

Biografie

A fost cel de-al doilea copil al lui Sava Slavici şi al Lenii Savului, născută Borlea. Avea o soră mai mare cu cinci ani, Măriuca, care s-a măritat cu Iosif Rusu. Măriuca Slavici a fost mama lui Ioan Russu-Şirianu (1864-1909) politician, istoric, ziarist. Ioan Slavici a avut parte de o copilărie „înspăimântător de fericită”, aşa cum s-a exprimat în volumul Amintiri din 1924. A profitat din plin de libertăţile vârstei, chiar mai mult decât Nic-al lui Ştefan a Petrei: spărgea ferestrele vecinilor cu pietre a căror ţintă erau cuiburile de rândunele, fura fructe, nu lăsa în pace câinii, călărea pe caii găsiţi pe câmp, nu ştia să înoate, dar se arunca în apă unde era vâltoarea mai adâncă, iar în unele nopţi de vară dormea pe deal cu băieţii.

Şcoala se ţinea la biserică, iar la sărbători şcolarii deveneau dieci, dând răspunsurile liturgice. Cântările la strană erau un semn al superiorităţii şi distincţiei, iar cel căruia i se încredinţa citirea Apostolului devenea un erou despre care se vorbea multă vreme în sat. Sentimentul religios al lui Slavici îşi are originea în vremea copilăriei când aştepta sărbătorile şi citea cărţile bisericeşti. Bunicul său, Mihai Fercu, era un excelent povestitor popular care a cultivat imaginaţia nepotului receptiv la poveşti populare. Pentru bună purtare bunicul promitea nepotului poveşti: „Astăzi te-ai purtat bine, p-asară îţi spun o poveste”. În Şiria şi în satele din jur ajungeau cărţi aduse de la Sibiu de „voştinari”: Calendarul, Esopia, Leonat, Arghir şi Elena, Alexandria, gramatica româno-maghiară a lui Moise Bota, versuri şi proză apărute în colecţia „Mugurul”.

În 1854 Slavici era elev la şcoala din Şiria unde preda Avram Voştinar, cântăreţ în strană, dascăl sever pe care şi l-a amintit ca fiind „veşnic cu joarda în mână”. Dascălul avea preocupări cinegetice şi la nevoie tundea pe şcolari pentru 10 ouă. La îndemnul tatălui şi al bunicului, Slavici a trecut la vârsta de 11 ani la o şcoală primară din Arad. Deşi voia să fie primit în clasa întâi gimnazială, nu a fost primit decât cu condiţia absolvirii clasei a patra primare. În 1865 termina cinci clase la gimnaziul maghiar, întrucât un gimnaziu românesc nu exista. Din clasa a şasea a trecut la Liceul Piarist din Timişoara pentru a învăţa limba germană, rămânând aici doi ani, până la sfârşitul clasei a şaptea. În clasa a opta a plecat fără voia părinţilor la Arad unde fost înscris ca "privatist" la Liceul Maghiar, fiind găzduit de un patron de restaurant căruia îi medita fetele la limba maghiară. Luize, una din fete, a fost prima lui dragoste. Examenul de maturitate trebuia să îl dea la Timişoara, însă din cauza întârzierii sale, l-a dat în vara anului 1868 la Satu Mare, în urma unei aprobări speciale a baronului Eotvos care era ministru al Instrucţiunii Publice.

Vacanţele le petrecea la Şiria unde hoinărea prin împrejurimi, cutreierând Banatul, valea Crişului Alb, până la Brad şi până la vârful Găina. A străbătut pe jos drumul de la Satu Mare la Arad oprindu-se la Baia Mare, Cavnic, Strâmba, Lăpuş, Dej, Gherla, Cluj-Napoca, Turda, Trascău, Baia de Arieş, Roşia, Abrud, Brad, Hălmagiu, Buteni şi Şiria. A călătorit de la Orşova la Baia Mare, cunoştea bine Bihorul din timpul când a stat la Oradea, cunoştea împrejurimile Sibiului, Turnu Roşu şi Ţara Bârsei. A stat timp de şase săptămâni în Bucovina, apoi a trecut prin Iaşi, Dorohoi, Paşcani, Târgu Neamţ, Piatra Neamţ şi Bacău, prin Muntenia şi Oltenia.

În toamna anului 1868 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Pesta, având ca profesor pe Kantz şi Wentzel. A participat la înfiinţarea societăţii studenţilor români din Pesta numită „Petru Maior”, luând parte la dezbateri politice pe tema atitudinii românilor faţă de statul austro-ungar, devenind adept al politicii de federalizare ce urmărea crearea Transilvaniei ca provincie federativă, independentă, făcând parte din imperiul habsburgic. Din cauza greutăţilor financiare a fost nevoit să se întoarcă în luna ianuarie a anului 1869 la Şiria unde a intrat ca „scriitor” la notarul din satul Cumlăuş. În toamna lui 1869 trebuia să fie încorporat pentru un an, deoarece avea studii, având şansa să îşi aleagă singur oraşul în care să-şi efectueze stagiul militar. A ales Viena pentru a putea urma Dreptul pentru a deveni notar ca cel din Cumlăuş, iar epoca vieneză a durat cu unele intermitenţe vreo patru ani. În toamna lui 1869 medicinistul Ioan Hosanu i l-a prezentat pe Mihai Eminescu cu care a legat o frumoasă prietenie. În vara anului 1871 a organizat la Putna împreună cu Mihai Eminescu aniversarea a patru sute de ani de la zidirea mănăstirii Putna.

Bibliografie

• Negoiţescu, I. - Istoria literaturii române (1800-1945), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
• Marcea, Pompiliu - Slavici, Editura Facla, Timişoara, 1978