Butin

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Butin

Oraşul Gătaia
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Butin.JPG
Atestare 1337
Populaţie 404 locuitori (2011)
Cod poştal 307188

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Butin este un sat de slovaci în judeţul Timiş. Din punct de vedere administrativ, aparţine de oraşul Gătaia. Are o populaţie de 404 locuitori (2011).

Localizare

Se situează în sudul judeţului Timiş, la circa 13 km sud de oraşul Gătaia, de care aparţine administrativ, şi circa 60 km sud de municipiul Timişoara, într-o zonă relativ izolată. Accesul se face pe drumul nemodernizat Gătaia-Percosova. Se învecinează la nord-est cu Şemlacu Mic, la sud-vest cu Percosova şi la vest cu Roviniţa Mică, respectiv Roviniţa Mare la nord-vest.

Istorie

Prima atestare documentară datează din 1337[1]. Localitatea se numea probabil la început Buitoni, adică locuită de urmaşii lui Buitu. Butinul era foarte vechi la anul atestării sale documentare. El apare cu numele de Buitoni înainte de colonizarea sârbilor în Banat. Doar ulterior, după venirea acestora şi „sârbizarea” unor nume de localităţi, a devenit Butin. Nu peste multă vreme, sârbii au părăsit satul şi au mai rămas doar românii. În perioada otomană apare în districtul Bocşa, cu numele Butyin. Într-un defter otoman din 1554, este consemnat cu 7 case.[2]

Butinul apare şi în conscripţia din 1717 în evidenţele camerale, cu 23 de case, se numea Budschin şi aparţinea districtului Vârşeţ. Harta Contelui Mercy o notează cu numele de Puthin. Până pe la 1800, satul era amplasat mai la răsărit, pe unde este astăzi Şemlacu Mic, însă din cauza inundaţiilor frecvente, locuitorii au fost nevoiţi să se mute mai spre vest, pe locul unde se află astăzi.

La începutul secolului XIX, proprietarul Bissingen-Nippenburg a colonizat aici numeroşi slovaci şi câţiva germani. Aceştia au fost favorizaţi în detrimentul românilor, care, nevoiţi să facă loc coloniştilor şi sărăciţi din această cauză, încep să părăsească satul, emigrând spre Deliblata şi Seleuş (azi în Banatul sârbesc).[3] În consecinţă slovacii au devenit majoritari.

Biserica ortodoxă (1925), în stadiu avansat de degradare

În perioada interbelică s-a mai numit şi Buteni. Atunci a avut loc şi o scurtă revenire a elementului românesc. În 1925 s-a construit biserica ortodxă cu sprijinul prefecturii şi a emigranţilor români în America. Însă prima biserică a românilor din Buteni a fost Mănăstirea Săraca. Mai apoi, în 1806 ei au cumpărat biserica de lemn din Câlnic pe care au folosit-o mai bine de 100 de ani. Declarată monument istoric dar mult deteriorată şi supusă intemperiilor ea s-a prăbuşit în noiembrie 1937.

După cel de-al doilea război mondial, românii au plecat în număr tot mai mare şi per total s-a înregistrat un regres al Butinului. Astăzi satul este majoritar slovac.

Populaţia

Butinul este singurul sat bănăţean cu o majoritate slovacă. La recensământul din 2002, 80% din locuitori erau slovaci. Acest procent mare se datorează conservatorismului comunităţii slovace şi în consecinţă a emigrării populaţiei de români în Gătaia. Populaţia a evoluat astfel:

Recensământul Structura etnică
Anul Populaţia Români Slovaci Germani Maghiari Sârbi Alte etnii
1880 824 155 311 131 132 35 60
1900 1.060 178 359 185 273 70
1930 916 207 493 69 58 77 12
1941 869 258  ? 48 22  ? 541
1977 591 109 444 14 8 13 3
1992 463 71 380 4 4 4 4
2002 436 91 338  ?  ?  ?  ?
2011 404  ?  ?  ?  ?  ?  ?

Din punct de vedere confesional, comunitatea cea mai mare este cea romano-catolică (57%), urmată de cea ortodoxă (15%), penticostală (13%) şi evanghelică (9%).

Bibliografie

  • Corneanu, Nicolae, Monografia eparhiei Caransebeş, Tipografia Diecezană, Caransebeş 1940
  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş. Vol. 1. Etnie, evoluţie istorică şi stratificare oiconimică, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Ioniţă, Vasile, Nume de locuri din Banat, Editura Facla, Timişoara, 1982
  • Varga E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 1992, [1]

Note

  1. Creţan, p.23
  2. Munteanu, Ioan, Banatul istoric. vol 2. Ocupaţii. Economia, Editura Excelsior Art, Timişoara 2007, ISBN 978-973-592-191-0, p.21
  3. Corneanu, p.174