Vasile Rudeanu

Vasile Rudeanu
Născut		27 ianuarie 1871, Bucureşti
Decedat		5 noiembrie 1965
Ocupaţie		general de armată, diplomat militar
Părinţi		Constantin Rudeanu Elena Fundăţeanu

Vasile Rudeanu (n.15/27 ianuarie 1871, Bucureşti - d. 5 noiembrie 1965), general, diplomat militar. A îndeplinit diferite misiuni diplomatice în Italia, Franţa, Belgia, Anglia, Spania (1914-1919).

Originea. Studiile

S-a născut la 15/27 ianuarie 1871, la Bucureşti, strada Ştirbei Vodă, nr. 18, fiind fiul căpitanului Constantin Rudeanu (1843-1910) şi al Elenei Fundăţeanu (1850-1918). După despărţirea părinţilor se mută cu mama sa în Calea Rahovei. În 1877 se reîntâlneşte cu tatăl său care pleca pe front (tatăl său va ajunge colonel). La 11 ani vorbea limbile franceză şi germană, iar mai târziu va învăţa flamanda, italiana şi engleza. A urmat Şcoala de fii de militari din Craiova (1885-1889), Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1889-1891), Şcoala de aplicaţie de artilerie şi geniu (1891-1892) din România, Şcoala de aplicaţie de artilerie şi geniu şi Şcoala tehnică superioară din Bruxelles (1892-1894).

A fost căsătorit cu Eufrosina Şutzu, de care va divorţa în 1903, ulterior recăsătorindu-se cu Tatiana Lahovary.

Cariera militară

Grade militare:

• sublocotenent-1891
• locotenent-1894
• căpitan-1900
• maior-1909
• locotenent-colonel-1912
• colonel-1914
• general de brigadă-1917
• general de divizie-1922
• general de corp de armată-1929
• general de armată-1951

Funcţii militare:

• diferite funcţii de comandă în Regimentul 2 Artilerie (1891), Regimentul 1 cetate, Regimentele 2, 10 şi 8 Artilerie (1894-1897)
• diferite funcţii în Direcţia artilerie din Ministerul de război (1897-1909)
• comandant de baterie în Regimentul 10 Artilerie, comandant al Şcolii de tragere a artileriei, profesor la Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1909-1914)
• directorul Direcţiei superioare a armamentului din Ministerul de război (1914)
• trimis special în unele capitale europene (1914-1919)
• comandant al artileriei Comandamentului trupelor de est (1920)
• locţiitor al inspectorului general al artileriei (20 noiembrie 1920-7 iulie 1922)
• comandant al Diviziei 2 Infanterie şi al Corpului 3 Armată din Galaţi şi Chişinău (1922-1926)
• inspector general al aeronauticii (1926-1929)
• inspector general de armată (1929-1931)
• consilier al ministrului de război

Diplomat militar

În noiembrie 1914, colonelul Vasile Rudeanu, directorul Direcţiei Armamente din Ministerul de Război, după ce prezintă primului ministru I.I.C. Brătianu, la cererea acestuia, situaţia precară a înzestrării armatei cu muniţii, armamente şi materiale de război, este trimis în misiune la Roma, Paris şi Londra, cu scopul completării dotării armatei noastre. Timp de patru ani, colonelul (general de brigadă din aprilie 1917) Vasile Rudeanu, prin strădanie neobosită pe lângă guvernele de la Paris, Londra şi Roma, a adus servicii imense armatei române şi ţării pe linia dotării cu muniţii şi armament. A reuşit să determine ca la 8/21 martie 1915 să fie semnată de către România cu Franţa, prima convenţie asupra livrării armamentelor şi muniţiilor, dovadă elocventă a orientării României spre o alianţă cu Antanta. Conform acesteia, România urma să primească patruzeci avioane cu muniţiile şi aparatajul accesoriu, cincizeci de mii kilograme pulbere pentru obuze, douăzeci de mii de obuze calibru 75 mm, cincizeci milioane cartuşe de infanterie etc. Iniţial, transportul acestor materiale s-a efectuat pe relaţia Salonic-Turnu Severin, iar din octombrie 1915 prin porturile ruseşti Arhanghelsk şi Vladivostoc, colonelul Rudeanu având un rol important în realizarea graficelor de transport.

Colonelul Vasile Rudeanu a avut un rol important şi în elaborarea textului Convenţiei militare, anexă la Tratatul de Alianţă între România şi Puterile Antantei, încheiat la 4/17 august 1916 la Bucureşti, el semnând proiectul convenţiei la Conferinţa de la Paris din 23 iulie 1916, fiind prima persoană oficială română care a semnat un document cu reprezentanţii Antantei.

În septembrie 1916 va negocia cu guvernul de la Paris condiţiile trimiterii în România a Misiunii militare franceze, care va sosi la Bucureşti la 3/16 octombrie 1916 sub conducerea generalului Henri Berthelot.

După intrarea Romîniei în război şi până la sfârşitul acestuia generalul Rudeanu a fost reprezentantul Înaltului Comandament Român pe lângă Marele Cartier General Francez şi Englez şi apoi delegat Român pe lângă Marele Cartier Francez şi reprezentantul Ministrului de Război al României pe lângă guvernele de la Paris şi Londra.

A fost decorat cu ordinele „Legiunea de onoare” în grad de mare comandor (Franţa) şi „St. Michail and St. George” în grad de mare ofiţer (Anglia). Misiunea generalului Rudeanu la Paris s-a încheiat la 26 noiembrie/9 decembrie 1917, odată cu încheierea de către România a Armistiţiului cu Puterile Centrale, valoarea totală a materialelor de război contractate şi expediate în ţară sub conducerea generalului fiind de 1,6 miliarde franci francezi. În anul 1939, la solicitarea ministrului de externe Grigore Gafencu a efectuat o misiune neoficială la Paris şi Londra rămasă fără rezultate.

Alte activităţi

A fost membru şi preşedinte a nenumărate comisii de recepţie a armamentului şi muniţiilor achiziţionate din diferite ţări europene în timpul primului război mondial (peste 140.000 tone), organizând expedierea lor în ţară.

Lucrări elaborate: “Tunurile cu tragere repede şi rezumatul ideilor admise astăzi asupra lor” (1900), “Obuziere de câmp” (1901), “Artileria. Partea I. Materialul” (1920), “Foch” (1931), “Apărarea noastră naţională şi bogăţiile României întregite” (1936) etc. A lăsat posterităţii “Memorii din timp de pace şi de război. 1884-1929”, publicate de Editura Militară în 1989.

Contribuţia generalului Rudeanu la realizarea Statuii lui Ştefan cel Mare din Chişinău. În timpul cât a comandat Corpul 3 Armată de la Chişinău a avut ideea realizării statuii, s-a adresat sculptorului Al. Plămădeală, directorul Şcoalei Comunale de Belle-Arte Chişinău, a cerut concursul primăriei, care a contribuit cu fonduri, lucrători şi materiale, a organizat Comitetul de Doamne pentru strângerea de fonduri, a trimis soldaţi-specialişti din subordinea sa la efectuarea de lucrări, a obţinut o sumă de bani de la Ministerul Cultelor şi Artelor şi bronzul de la Ministerul de Război provenit din tunurile de bronz foste trofee din războiul româno-turc din 1877 (6 tunuri mari). Lucrările la monumentul propriu-zis – soclul şi statuia – au început în anul 1924, terminându-se anul următor, dar lucrările la piaţetă au fost terminate deabia în anul 1928, când a avut loc şi dezvelirea monumentului, cu ocazia aniversării a 10 ani de la Unire, la care a participat şi generalul Rudeanu. S-a apreciat că întârzierea realizării monumentului s-ar fi datorat mutării la Bucureşti a generalului Rudeanu ca inspector general al aeronauticii, continuând, totuşi, să fie preocupat de găsirea fondurilor pentru finalizarea lucrărilor şi inaugurarea monumentului. În anul 1927 îl întâlnim pe generalul Rudeanu în Comitetul de iniţiativă pentru ridicarea Monumentului Eroilor Aerului din Bucureşti.

A decedat la 5 noiembrie 1965.

Bibliografie

• Rudeanu, Vasile, general - Memorii din timp de pace şi de război. 1884-1929 , Ed. Militară, Bucureşti, 1989.
• Predescu, Lucian - Enciclopedia României – Cugetarea – Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Ed. Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999 -, p. 745;
• Agapie, M., gl.mr., Ucrain, C., col.(r.) dr. - Personalităţi ale artileriei române, Ed. Militară, Bucureşti, 1993, p. 97-109;
• Otu, P., col. dr., Oroianu, T., col. dr., Ion, E., lt.-col. - Personalităţi ale gândirii militare româneşti – vol. II, Ed. A.I.S.M., Bucureşti, 2001, p. 102-108;
• Apostol, V., gl. mr. dr., Ucrain, C., gl. bg. (r.) dr. - Militari în slujba ştiinţei şi culturii, Ed. Pro Transilvania, Bucureşti, 2002 p. 325-340;
• ***- Revista Artileriei, anul I (serie nouă), nr. 1/1998, număr festiv p. 24-25 ;
• Constantinescu, Şerban - Generalul Vasile Rudeanu, personalitate reprezentativă a armatei române moderne, în Muzeul Naţional, vol. XX/2008, p. 283-290;
• Malaneţchi, Vasile - „...Chipul său în moştenirea sa”, în Revista Română, an XIII, nr. 2(48)/2007, p. 31-32;