Mihai Viteazul

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Mihai Viteazul
Mihai Viteazul.jpg
Alte nume Mihai Bravul
Naţionalitate valah
Născut 1558, Oraşul de Floci?
Decedat 9 august 1601, Turda
Cauză deces ucis cu armă de foc şi armă albă
Mormânt la Mănăstirea Dealu
Căsătorit cu Doamna Stanca
Părinţi Tudora şi ?
Copii Nicolae, Florica şi Marula
Semnătură Semnatura Mihai Viteazul.png

Mihai Viteazul (n. 1558, Oraşul de Floci ? – d. 9 august 1601, câmpia de lângă Turda, judeţul Cluj) a fost un boier muntean, ban al Craiovei, domn al Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei.

Cuprins

Originea şi familia

Mihai s-a născut cel mai probabil în anul 1558, în Oraşul de Floci (sau Târgul de Floci sau Cetatea de Floci), situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Mama sa s-a numit Tudora. Ea era sora lui Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul (capuchehaia) domnului Munteniei la Constantinopol, fiind o persoană foarte influentă. Tudora s-a călugărit, spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana. A murit în anul 1605 sau 1606 şi a fost înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.

Identitatea tatălui lui Mihai este disputată. Unii cercetători consideră că el este fiul legitim al lui Pătraşcu cel Bun, alţii că este fiul nelegitim al aceluiaşi. Sunt istorici care afirmă că Mihai nu are nici o legătură cu voievodul Pătraşcu cel Bun.

La vârsta de 26 ani Mihai s-a căsătorit cu Stanca, văduva lui Dumitru postelnicul din Vâlcăneşti şi nepoata lui Dobromir, mare ban al Olteniei. Stanca a mai avut doi fraţi, pe Dragomir, fost mare postelnic al lui Alexandru Vodă, şi pe Ioan Monahul.

Mihai şi Stanca au avut doi copii: pe Nicolae (uneori apare sub numele de Nicolae-Pătraşcu) şi pe Florica. Mihai a mai avut o fiică, nelegitimă, Marula, de la o femeie cu numele de Tudora din Târgşor.

Fiul lui Mihai, Nicolae, s-a căsătorit cu Ancuţa, fiica voievodului Radu Şerban, cu care a avut o fiică, Ilinca.

Fiica lui Mihai, Florica, s-a măritat în anul 1603 cu cu Preda postelnicul.

Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, a murit de ciumă în anul 1603 şi a fost înmormântată în biserica episcopiei din Râmnicu Vâlcea.

Activitatea până la domnie

Mihai a învăţat să scrie şi să citească şi, pe lângă limba română, a învăţat limba turcă şi greacă.

În tinereţe a fost negustor.

Cariera de boier a început-o pe lângă unchiul său, Iane. Pe vremea când acesta era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns ban mic (bănişor) al judeţului Mehedinţi. În anul 1558 el deţinea deja această funcţie. În anul 1590 ajunge mare stolnic, între 1591-1592 devine mare postelnic, iar apoi, în scurt timp, mare agă. În tot acest timp, pentru că banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopole, e posibil ca Mihai să fi fost şi ispravnic în locul acestuia, la Craiova.

Între 1592-1593 Mihai a ajuns ban al Olteniei.

Birurile grele impuse de Alexandru cel Rău au provocat un complot boieresc, fiind pârât la Poarta Otomană, în vara anului 1593, fără consecinţe pentru el. E posibil ca Mihai să fi fost implicat şi el în acest complot, însă nu e sigur. Ce e cert însă, e că în această perioadă Mihai fuge în Ardeal, din cauza lui Alexandru cel Rău. În Transilvania Mihai a stat cam două săptămâni, după care a plecat la Constantinopole. Aici, ajutat de unchiul sau Iane, de Andronic Cantacuzino şi de agentul englez Barton, a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei, cu sprijinul unor mari sume de bani şi cadouri bogate pe care le-a dat acestora. Banii lui Mihai au venit din împrumuturi făcute la creditori care l-au urmat în ţară după ce a primit domnia, cu scopul de a-şi primi înapoi de la el banii şi dobânzile aferente.

Domn al Munteniei

Mihai Viteazul

Mihai a fost numit domn al Munteniei în luna septembrie 1593. În luna octombrie a aceluiaşi an a ajuns la Bucureşti. Aici îl aşteptau şi creditorii fostului domn, care îşi cereau banii înapoi. Din acest motiv, în primul an de domnie, supuşii lui Mihai au fost obligaţi să plătească, pe lângă birul obişnuit, şi un număr mai mare de alte biruri, ceea ce a făcut ca apăsarea fiscală să devină insuportabilă.

Împreună cu boierii mari şi mici, Mihai a decis ridicarea împotriva Porţii Otomane. Momentul era favorabil, pentru că Papa Clement al VIII-lea cerea cu stăruinţă monarhilor creştini să pornească lupta împotriva turcilor. Împăratul Rudolf al II-lea, în jurul căruia urmau să se adune forţele creştine antiotomane, s-a aliat printre alţii cu Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, şi cu Aron Vodă, domnul Moldovei, în anul 1594. Mihai s-a aliat şi el în acelaşi an cu ultimii doi principi. Ca urmare a alianţei cu Sigismund, două mii de soldaţi ardeleni, conduşi de căpitanul cetăţii Făgăraş, au sosit la Bucureşti.

”Plata” creditorilor

La 13 noiembrie 1594 Mihai şi-a anunţat creditorii că îi va plăti, motiv pentru care i-a chemat pe toţi la vistierie. După ce toţi creditorii au intrat în clădire, aceasta a fost incendiată, iar creditorii atacaţi cu tunurile. Cei care au scăpat de tunuri şi de foc au fost ucişi de soldaţii lui Mihai. Garnizoana turcă, de 2.000 soldaţi, a fost şi ea masacrată.

Răscoala antiotomană

După uciderea creditorilor, Mihai a pornit atacul împotriva cetăţii Giurgiu, care avea garnizoană otomană, însă aceasta a rezistat atacului. În acelaşi timp, Aron Vodă îi măcelărea pe turcii de la Iaşi.

Alte cetăţi turceşti de la Dunăre au fost atacate de Mihai: o luptă a avut loc lângă Oraşul de Floci, alta la Hârşova (1 ianuarie 1595), una la Silistra (8 ianuarie 1595). În toate aceste confruntări, turcii au fost învinşi.

Între timp, la Constantinopole se decisese înlocuirea domnitorilor răzvrătiţi. Bogdan, fiul lui Iancu Sasul, urma să fie pus în locul lui Mihai, iar Ştefan Surdul în locul lui Aron Vodă. Pentru realizarea acestui plan, două armate turceşti au pornit spre Dunăre. Una dintre ele a mers spre Rusciuk, cealaltă spre Silistra.

Mihai a pornit cu oastea sa împotriva armatei turceşti ce se îndrepta spre Rusciuk. În timp ce observa armata turcă, Mihai a aflat că era în pericol de a fi atacat de tătari în flanc, dinpre vest. Aceşti tătari luptaseră până atunci în Banat şi acum, la ordinul sultanului, se îndreptau împotriva răzvrătiţilor. Pentru a împiedica joncţiunea tătarilor cu turcii, Mihai şi-a retras tabăra mai spre nord şi a trimis pe fraţii Buzeşti împotriva tătarilor. Tătarii au fost bătuţi de Buzeşti de două ori consecutiv, la 14 ianuarie 1595 la Putineiu şi la 16 ianuarie 1595 la Stăneşti, dar au reuşit să facă joncţiunea cu turcii. Inamicul a înaintat până la Şerpăteşti, unde a fost înfrânt de trupele conduse de paharnicul Manta. Oastea turco-tătară se retrage la Rusciuk, unde este atacată de oastea lui Mihai, care a trecut Dunărea pe gheaţă. Armata turcă e înfrântă la 25 ianuarie, ambele paşale care o conduceau sunt ucise, iar pretendentul Bogdan abia scapă cu fuga.

În acelaşi timp, cea de-a doua armată turcească, cea de la Silistra, e distrusă de banul Mihalcea, iar pretendentul Ştefan Surdul este ori ucis, ori scapă cu fuga. Din acest moment, el nu mai este menţionat în istorie.

Trupele lui Mihai avansează pe tot malul drept al Dunării, ajungând până la Munţii Haemus, în Balcani, ridicând la revoltă pe localnicii creştini. Localitatea Turtucaia (Tutrakan, Bulgaria) este arsă, Babadagul jefuit de moldoveni, iar cetatea turcească a Brăilei este cucerită de creştini.

Campania din 1595

Înfrângerile din anul 1594 l-au determinat pe sultan să trimită în anul 1595 o nouă armată peste Dunăre, pentru pedepsirea lui Mihai.

O mare armată turcă, sub comanda lui Ferhat Paşa, a pornit spre Dunăre. La Rusciuk, Sinan Paşa l-a înlocuit la comanda armatei pe Ferhat Paşa. Mărimea armatei otomane diferă în funcţie de surse, ea variind între 40.000 şi 300.000 oameni. Oastea lui Mihai ar fi fost cam de 10.000 până la 20.000 oameni, incluzând sprijinul din Transilvania şi mercenarii. Chiar dacă cifrele sunt pentru ambele armate exagerate sau minimalizate intenţionat de izvoarele vremii, cel mai probabil a existat o superioritate de 2:1 în favoarea turcilor.

„Bătălia de la Călugăreni”, tablou de Theodor Aman

Căutând sprijin militar, Mihai s-a adresat lui Sigismund, care în schimbul vasalităţii Munteniei, în condiţii umilitoare, i-a oferit ajutorul.

În timp ce se purtau aceste tratative, turcii au terminat pregătirile de trecere a Dunării. După o scurtă rezistenţă, Mihai s-a retras, fiind ameninţat cu învăluirea de către armata turcă. Trecerea turcilor a început la 4 august şi a durat 3 zile. Ei îl aduceau pe Mihnea ca pretendent la tronul Munteniei. Mihai a decis să dea bătălia împotriva turcilor la Călugăreni, pentru că aici terenul îi era favorabil lui, fiind mlăştinos nu permitea desfăşurarea corespunzătoare a numeroaselor efective otomane. Bătălia de la Călugăreni s-a dat la 13 august 1595 şi s-a soldat cu o victorie tactică a lui Mihai. A doua zi după bătălie, Mihai şi-a retras oastea spre Bucureşti, apoi spre Târgovişte. Armata turcă a urmat-o pe cea creştină, ocupând Bucureştii, Târgoviştea şi refăcând cetatea Brăilei.

În luna octombrie 1595 a trecut în Muntenia, pe la Bran, oastea lui Sigismund Bathory, formată din 22.000 secui, 15.000 soldaţi daţi de oraşe şi nobili, cu 63 tunuri. În aceeaşi perioadă a sosit şi oastea moldoveană, condusă de Ştefan Răzvan şi formată din 3.000 soldaţi, cu 22 tunuri.

La 6 octombrie 1595 a început asediul fortificaţiilor turceşti a Târgoviştei, iar la 8 octombrie, după masa, cetatea a căzut în mâinilor creştinilor. Armata turcă s-a retras spre Bucureşti, urmărită de oastea creştină. La 12 octombrie Bucureştiul a fost ocupat de oastea moldoveană, în timp ce oastea condusă de Mihai urmărea turcii spre Giurgiu. Aici, Mihai a atacat ariergarda turcă, a rupt cu artileria podul peste Dunăre, a eliberat peste 8.000 robi luaţi de turci şi a început asediul cetăţii Giurgiu.

La 20 octombrie 1595 a fost cucerită cetatea Giurgiu, luându-se o pradă enormă.

Sinan Paşa a fost destituit din funcţia de mare vizir, armatele moldo-transilvănene s-au retras în provinciile lor, Brăila a fost luată de la turci, Muntenia rămânând devastată după campania anul 1595.

Anul 1596

În cursul anului 1596 cete din oastea lui Mihai au continuat să hărţuiască turcii. Au fost atacate Babadagul, Vidinul, Plevna, trupele ajungând până la Sofia. În octombrie 1596 a avut loc un atac prin surprindere al tătarilor. Au fost distruse Buzăul, Gherghiţa şi Bucureştiul, după care tătarii s-au retras fără a se confrunta cu oastea lui Mihai, care pornise împotriva lor.

După ce nu a reuşit să lupte cu tătarii, Mihai a pornit împotriva cetăţii Turnu şi Nicopole, unde i-a înfrânt pe turci. Comandantul turc s-a oferit să medieze pacea dintre Mihai şi sultan, lucru pe care Mihai l-a acceptat ca soluţie de moment, pentru că aliaţii săi creştini nu i-au furnizat ajutorul promis, iar finanţele sale erau secătuite. Înainte însă de a accepta pacea cu turcii, Mihai a plecat spre Ardeal pentru a discuta cu Sigismund al Transilvaniei. La 9/19 decembrie 1596 cei doi s-au întâlnit la Alba Iulia, fără ca Sigismund să se poată decide dacă vrea sau nu să lupte împotriva turcilor.

Anul 1597

La 7 ianuarie 1597 paşa Hasan din Belgrad anunţa că Mihai Viteazul a primit steag de domnie de la sultan şi că între cei doi conducători este pace. În cursul anului 1597 Mihai s-a înţeles cu Rudolpf al II-lea să lupte împreună împotriva turcilor. Rudolf i-a trimis lui Mihai subsidiile cerute pentru întreţinerea unui corp de oaste.

Anul 1598

La 9 iunie 1598 a fost semnat la mănăstirea Dealu tratatul dintre Rudolf al II-lea şi Mihai Viteazul. Împăratul austriac se obliga să finanţeze un corp de oaste de 5.000 soldaţi, eventual încă 5.000 în plus, iar Mihai îl recunoştea pe împărat ca suzeran.

La scurt timp de la semnarea tratatului, aflând turcii de existenţa acestuia, au atacat Muntenia. Paşa de la Silistra a fost înfrântă de Dumitru vornicul, iar Mihai trece el însuşi Dunărea, asediază Nicopolele la 10 septembrie 1598, îi bate în două rânduri pe turcii din Vidin şi pradă până în Balcani. La 5/15 noiembrie 1598 Mihai a trecut Dunărea înapoi în Muntenia.

Anul 1599

În luna martie 1599 turcii au făcut o incursiune de pradă pe malul stâng al Dunării. Ca represalii, Mihai şi-a trimis oastea pe malul drept al fluviului, după pradă.

La 29 martie 1599 a fost ales principe al Transilvaniei Andrei Báthory, în locul vărului său Sigismund Báthory. Acest fapt schimba situaţia politică pentru Mihai, pentru că noul principe al Transilvaniei dorea pacea cu turcii, exact opusul a ceea ce urmărea Mihai. Moldova avea aceeaşi înclinaţie ca şi Transilvania, astfel că Mihai se găsea înconjurat de neprieteni. Neavând încotro, Mihai înnoieşte cu Andrei Báthory tratatul pe care îl semnase cu Sigismund în 1595. Încă înainte de înnoirea tratatului, Andrei, care dorea de fapt înlăturarea lui Mihai, îl somează pe acesta din urmă să părăsească tronul Munteniei în favoarea lui Simion Movilă.

Mihai, nefiind de acord cu această cerere a principelui Transilvaniei, care era în înţelegere cu turcii, refuză să părăsească tronul Munteniei şi îi sesizează lui Rudolf al II-lea intenţiile reale ale lui Andrei Báthory. În luna august Mihai primeşte răspunsul imperialilor, că aceştia sunt şi ei împotriva lui Andrei. Pentru că oastea imperială întârzia să intre în acţiune împotriva lui Andrei, Mihai trece singur, cu oastea sa, munţii în Transilvania, prin pasul Buzău, la 5 octombrie 1599. Un al doilea corp de oaste a lui Mihai a trecut munţii pe Turnu Roşu, joncţiunea făcându-se la 16/26 octombrie la Tălmaciu. Secuii s-au alăturat lui Mihai, iar saşii s-au declarat neutri.

La 17/27 octombrie 1599 oastea lui Mihai se afla la Şelimbăr, lângă Sibiu. Andrei Báthory a încercat o împăcare de ultim moment, dar fără rezultat. Bătălia de la Şelimbăr a avut loc la 18/28 octombrie 1599 şi s-a soldat cu victoria lui Mihai Viteazul şi moartea lui Andrei Báthory. La 21 octombrie/1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, devenind stăpân al Transilvaniei pentru 11 luni.

Anul 1600

Mihai Viteazul plănuia să atace Moldova încă din anul 1597, din cauza atitudinii ostile faţă de el a domnului acesteia.

În primăvara anul 1600 oştile lui Mihai au trecut din Transilvania şi Muntenia în Moldova. Trupe polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Movilă, domnul Moldvovei, s-a retras la Hotin. Cetatea Neamţ şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în favoarea primului.

Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă.

În acest an a început sfârşitul domniei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la prăbuşirea lui au fost pe de o parte nemulţumirea nobililor maghiari din Transilvania, înţeleşi cu generalul imperial Basta, iar pe de altă parte duşmănia polonilor.

Nobilii maghiari nu doreau un valah la cârma Transilvaniei şi erau nemulţumiţi de cheltuielile pe care Mihai li le impunea pentru întreţinerea armatei sale. Generalul Basta a fost încurajat de curtea imperială să acorde ajutor nobililor maghiari, pentru că imperialii doreau Transilvania provincie sub controlul lor, nu a lui Mihai.

La 18 septembrie 1600 a avut loc bătălia de la Mirăslău, dintre Mihai Viteazul şi oastea generalului Basta. Mihai a suferit o gravă înfrângere şi abia a scăpat cu viaţă fugind de pe câmpul de luptă.

În aceeaşi perioadă în care s-a dat bătălia de la Mirăslău, în Moldova au intrat trupele polone, care au ocupat-o.

Mihai s-a retras pe la Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, Ţara Bârsei. Ajuns aici, el şi-a strâns o nouă oaste, de cca 16.000 oameni, cu care a trecut munţii înapoi prin valea Buzăului, aşezându-şi tabăra la Bucov, pe Teleajen. Aici a aşteptat trupele promise ca ajutor de către generalul Basta, care confruntat cu pericolul polon, reluase relaţiile cu Mihai. Ajutorul promis de Basta nu a sosit, iar într-o luptă dată la 20 octombrie cu polonii, Mihai a trebuit să se retragă. Simion Movilă a fost pus domn de către turci în locul lui Mihai.

Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aştepta ajutor de la imperiali. Turcii au întreprins o incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârşitul anului 1600 au încercat o nouă pătrundere spre Craiova. Mihai i-a înfrânt pe turci, dar situaţia generală a sa nu s-a îmbunătăţit. A mai încercat încă o dată să întoarcă sorţii în favoarea sa, dar o luptă dată la 25 noiembrie lângă Curtea de Argeş i-a fost defavorabilă, fiind câştigată de către poloni.

Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în Transilvania. A mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava, ajungând la Viena la 12 ianuarie 1601.

Revenirea

De la Viena a fost trimis la Praga pentru a intra în audienţă la împăratul Rudolf al II-lea. Acesta avea nevoie de Mihai pentru a recâştiga Transilvania pentru sine, pentru că generalul Basta o pierduse în favoarea nobilimii maghiare, Sigismund Bathory ajungând din nou principe al Ardealului.

Împăratul a pus la dispoziţia lui Mihai 100.000 taleri, pentru a-şi face o oaste de mercenari, cu care să pornească recucerirea Transilvaniei. La 3 aprilie 1601 Mihai a plecat din Praga spre Viena, iar de aici spre Transilvania. Armata lui Mihai s-a concentrat la Debreţin, iar a generalului Basta, care îi era dat drept ajutor de către imperiali, la Satu Mare. Joncţiunea celor două armate s-a făcut în satul Moftin.

Bătălia cu oastea lui Sigismund s-a dat la Guruslău, pe valea Someşului. Bătălia de la Guruslău a avut loc la 3 august (stil nou) 1601 şi a fost câştigată de Mihai Viteazul.

Moartea

„Moartea lui Mihai Viteazul”, pictură de Constantin Lecca

Generalul Basta ştia că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o personalitate puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine puterea, ca reprezentant al împăratului.

La 9/19 august 1601, în dimineaţa în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la Turda spre Făgăraş, un detaşament de 300 mercenari au fost trimişi să îl aresteze pe Mihai. Acesta s-a opus arestării, moment în care un mercenar valon l-a împuşcat, un altul l-a înjunghiat în piept, iar alţii l-au lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat în praful taberei.

După trei zile câţiva sârbi l-au îngropat pe furiş. Comisul Radu Florescu a luat capul şi l-a dus în Muntenia, unde a fost înmormântat la mănăstirea Dealu. Unde a fost înmormântat trupul lui Mihai Viteazul nu se ştie. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.

Ctitorii şi danii

Mihai Viteazul a ctitorit mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae din Bucureşti, cunoscută azi sub numele”Mihai Vodă”, pe locul unui vehi lăcaş de cult. Acestei mănăstiri el i-a dăruit 14 sate, din care 13 fuseseră cumpărate din proprii lui bani. Al paisprezecelea sat a fost dăruit de Doamna Stanca. La 21 august 1599 ctitoria este închinată de Mihai mănăstirii Simopetra, de la Muntele Athos.

O altă ctitorie a lui Mihai a fost mănăstirea Clococioc (sau Clocociov) de lângă Slatina, judeţul Olt, construită în anul 1594.

În timpul stăpânirii sale în Transilvania a ridicat un lăcaş de cult la Alba Iulia (terminat în anul 1597), o biserică la Ocna Sibiului, una la Luşărdea şi una la marginea cetăţii Făgăraş. A reparat biserica din Şcheii Braşovului şi mănăstirea de la Râmeţ.

Au primit întăriri şi danii mănăstirile Golgota, Bistriţa, Coşuna, biserica Sfântul Anton şi biserica catolică din Târgovişte şi mănăstirea Xenofon de la Muntele Athos.

Bibliografie

  • Giurescu, Constantin C. - Istoria românilor, volumul II, ediţia a V-a, editura BIC ALL, Bucureşti, 2007
Domnitorii Ţării Româneşti
LitovoiSeneslauBărbatNegru VodăTihomirBasarab INicolae AlexandruVladislav VlaicuRadu IDan IMircea cel BătrânVlad UzurpatorulMihail IRadu PrasnaglavaDan al II-leaAlexandru AldeaVlad DraculMircea al II-leaBasarab al II-leaVladislav al II-leaVlad ŢepeşRadu cel FrumosBasarab cel BătrânBasarab cel TânărVlad CălugărulRadu cel MareMihnea cel RăuMircea al III-leaVlad cel TânărNeagoe BasarabTeodosieVlad Dragomir CălugărulRadu de la AfumaţiMehmed Bei de NicopoleDan al III-leaVladislav al III-leaRadu BădicaBasarab al VI-leaMoise VodăVlad ÎnecatulVlad VintilăRadu PaisieBarbu NeagoeŞerban din IzvoraniLaiotă BasarabMircea CiobanulRadu IliePătraşcu cel BunPetru cel TânărAlexandru al II-lea MirceaMihnea TurcitulPetru CercelŞtefan SurdulAlexandru cel RăuMihai ViteazulNicolae PătraşcuSimion MovilăRadu MihneaRadu ŞerbanGavril MovilăAlexandru IliaşAlexandru CoconulLeon TomşaRadu IliaşMatei BasarabConstantin Şerban BasarabMihnea al III-leaGheorghe GhicaGrigore I GhicaRadu LeonAntonie Vodă din PopeştiGheorghe DucaŞerban CantacuzinoConstantin BrâncoveanuŞtefan CantacuzinoNicolae MavrocordatIoan MavrocordatConstantin MavrocordatMihai RacoviţăGrigore al II-lea GhicaMatei GhicaConstantin RacoviţăScarlat GhicaŞtefan RacoviţăAlexandru GhicaGrigore al III-lea GhicaEmanuel Giani RusetAlexandru IpsilantiNicolae CarageaMihai ŞuţuNicolae MavrogheniAlexandru MoruziConstantin HangerliAlexandru ŞuţuConstantin IpsilantiIoan Gheorghe CarageaTudor VladimirescuGrigore al IV-lea GhicaAlexandru D. GhicaGheorghe Bibescu • caim. Constantin CantacuzinoBarbu Ştirbei • caim. Ioan Manu, Emanoil Băleanu şi Ioan Alexandru FilipescuAlexandru Ioan Cuza
Domnitorii Moldovei
DragoşSasBogdan ILaţcuCosteaPetru IRoman IŞtefan IIugaAlexandru cel BunIliaş IŞtefan al II-leaPetru al II-leaRoman al II-leaCiubăr VodăAlexăndrelBogdan al II-leaPetru AronŞtefan cel MareBogdan cel OrbŞtefăniţă VodăPetru RareşŞtefan LăcustăAlexandru CorneaIliaş RareşŞtefan RareşIoan JoldeaAlexandru LăpuşneanuDespot VodăŞtefan TomşaBogdan LăpuşneanuIoan Vodă cel CumplitPetru ŞchiopulIoan PotcoavăIancu SasulAron TiranulAlexandru cel RăuPetru CazaculŞtefan RăzvanIeremia MovilăMihai ViteazulSimion MovilăMihail MovilăConstantin MovilăŞtefan Tomşa al II-leaAlexandru MovilăRadu MihneaGaspar GrazianiAlexandru IliaşMiron Barnovschi-MovilăAlexandru CoconulMoise MovilăVasile LupuGheorghe ŞtefanGheorghe GhicaConstantin Şerban BasarabŞtefăniţă LupuEustatie DabijaGheorghe DucaIliaş AlexandruŞtefan PetriceicuDumitraşcu CantacuzinoAntonie RusetConstantin CantemirDimitrie CantemirConstantin DucaAntioh Cantemir • log. Ioan BuhuşMihai RacoviţăNicolae Mavrocordat • caim. Lupu Costachi • caim. Ioan MavrocordatGrigore al II-lea GhicaConstantin MavrocordatIoan N. MavrocordatIordache StavrachiConstantin RacoviţăMatei GhicaScarlat GhicaIoan Teodor CallimachiGrigore CallimachiGrigore al III-lea GhicaConstantin MoruziAlexandru I MavrocordatAlexandru al II-lea MavrocordatAlexandru Vodă IpsilantiEmanuel Giani-RusetAlexandru MoruziMihai ŞuţuAlexandru CallimachiConstantin IpsilantiAlexandru Suţu • log. Iordache ContaScarlat CallimachiAlexandru Hangerli • caim. Iordache Ruset-Roznovanu • Mitrop. Veniamin CostacheMihail Şuţu • caim. Ştefan VogorideIoniţă Sandu SturdzaMihail SturdzaGrigore Alexandru Ghica • caim. Teodor Balş • caim. Nicolae Vogoride • caim. Ştefan Catargiu/I. A. Cantacuzino, Vasile Sturdza şi Anastasie PanuAlexandru Ioan Cuza