Beiuş
de la Enciclopedia României
| Municipiul Beiuş Judeţul Bihor (BH) |
 |
| Localităţi componente |
|---|
| Delani |
 | |
|---|---|
| Atestare | 1263 |
| Suprafaţă | 2.5 km² |
| Populaţie | 10.996 locuitori |
| Densitate | 4.865 loc/km² |
| Altitudine medie | 191 metri n. m. |
| Primar | Adrian Nicolae Domocoş (PNL) |
| Pagină web | http://www.beius.ro/ |
|
Index municipii în judeţul Bihor |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Municipiul Beiuş se află în judeţul Bihor, amplasat în depresiunea omonimă, pe malul râului Crişul Negru, la 62 km sud-vest de municipiul Oradea.
Cuprins |
Administraţie
Municipiul Beiuş are în componenţa sa un sat şi anume Delani (atestat documentar din anul 1828).
Istoric
Localitatea este menţionată în documente pentru prima oară în anul 1263. Cu siguranţă ea a existat cu mult timp înainte, iar o probă în acest sens poate fi relatarea invaziei tătarilor, din anul 1241, când se vorbeşte de un "district al Beiuşului".
"Ţara Beiuşului" (terra belinis) este atestată în anul 1308, când principele bavarez Otto trece prin acest ţinut în fuga lui spre Maramureş, după ce a scăpat din captivitatea voievodului de Deva.
În documentele din perioada 1291-1422 localitatea apare cu toponimele Benenus, Benenes, Belenus, Belenes, Voyuoda de Bivinis, Belenyes. Până la începutul secolului al XX-lea s-a folosit mai mult denumirea de Binş.
Un document din anul 1363 vorbeşte despre voievodul loan de Beiuş (Wayaoda Iwan de Belenus) şi fraţii săi Bok şi Balk care s-au împăcat cu Nicolae, fiul lui Candea din Zlatna în urma unei judecăţi. Avem deci confirmarea existenţei unui voievodat al Beiuşului la 1363.
Episcopul de Oradea, Ladomer, acordă beiuşenilor în anul 1346 unele privilegii în legătură cu exploatarea aurului şi argintului din minele de la Băiţa cunoscute şi exploatate încă de pe vremea dacilor şi romanilor.
În anul 1410 documentele menţionează Beiuşul ca oppidum cu jude şi juraţi. Tot în anul 1410 este menţionat oraşul liber Beiuş (liberi civitas Belynes) , iar la 28 octombrie 1451 episcopul loan Vitez de Zredna declara Beiuşul oraş liber cu drept de judecată şi sigiliu.
Între anii 1442-1456 voievozii de Beiuş şi Remetea participă împreună cu oştile lor la bătăliile purtate de Iancu de Hunedoara împotriva turcilor.
Diferite Diplome amintesc Beiuşul în anii 1454, 1478, 1495 şi 1503.
În anul 1551 mercenarii lui Castaldo sub conducerea lui Componius Bernardo d'Aldana au prădat Beiuşul şi satele de pe valea Crişului Negru.
Însuşi voievodul Mihai Viteazul a poposit pentru două zile în oraşul Beiuş.
În anii 1618 şi 1660 Beiuşul este devastat de turci, iar în anul 1661 ajunge sub stăpânire turcească fiind anexat paşalâcului Orăzii Mari până în anul 1686, când armata austriacă îi va alunga pe turci din Beiuş şi din Cetatea Finişului. Din anul 1692 stăpânirea turcească a fost înlocuită de cea austriacă.
În timpul răscoalei antihabsburgice cunoscută sub numele de răscoala curuţilor, condusă de principele Francisc Rakoczi al II-lea (1711) cetăţile Beiuş şi Pomezeu devin baze ale curuţilor, iar cete de sârbi, aliaţi ai habsburgilor dau foc şi pradă oraşul Beiuş în două rânduri.
În anul 1828 Samuil Vulcan deschide aici un gimnaziu românesc.
Episcopul Mihai Pavel numit de Nicolae lorga “emeritul binefăcător prin şcoli şi danii” dă în folosinţă la 1 septembrie 1891 "Internatul pavelean" pentru elevi şi localnici români, după ce la 1887 adăugase la lăcaşul iniţial încă un corp de clădire. Tot Mihai Pavel deschide la 22 septembrie 1896 o şcoală medie de fete şi un internat pentru “o sută de copile”, destinat tot românilor.
La 19 aprilie 1919 oraşul Beiuş este eliberat de trupele române conduse de generalul Traian Moşoiu.
În perioada cuprinsă între anii 1940-1944 cât a durat stăpânirea horthystă asupra nord-vestului Transilvaniei, cedat de România Ungariei în urma Diktatului de la Viena, oraşul Beiuş a fost centrul politic-administrativ pentru partea de judeţ Bihor ce rămăsese României.
Obiective turistice
- Muzeul de etnografie, situat în fosta casă a martirului Ioan Ciordaş.
- Monumentul martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş.
- Monumentul ostaşilor din Divizia 3 Munte
- Liceul "Samuil Vulcan" (1828)
- Biserica romano-catolică (1752)
- Biserica reformată (1780)
- Biserica ortodoxă (1784)
- Conac (1755)
- Ruinele cetăţii din secolul XIII.
- Ştrandul cu apă geotermală
Demografie
Populaţia istorică
Structura pe etnii
Conform recensământului din 2002 în municipiul Beiuş majoritatea covârşitoare a populaţiei este de naţionalitate română (9.849), alături de care mai trăiesc maghiari (930), ţigani (169) şi alături alte naţionalităţi.
Transport
Municipiul Beiuş este nod rutier şi posedă legătură de cale ferată îngustă (mocăniţă).
Bibliografie
- Dan Ghinea, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
- Primari aleşi pe municipii, oraşe şi comune 2008
- Rubin Patiţia senior - Ţara Ţopilor, 1912
Bibliografie recomandată
- Ioan Rusu Abrudeanu - Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit, 1927
- Petru E Papp, Din trecutul Beiuşului, Tipografia şi Librăria "Doina", Beiuş, 1928
- Constantin Pavel, Şcoalele din Beiuş, editura Tiparul Tipografiei "Doina", Beiuş, 1928
- Vasile Sala, Datinile poporului român la nuntă în plăşile Beiuşului şi Vaşcăului şi Descântecul de mărit, Beiuş, 1936
