Rezervaţia peisagistică Tusa-Barcău
de la Enciclopedia României
| ||
---|---|---|
| ||
![]() Imagine din rezervaţie | ||
| ||
Poziţie | ![]() | |
Oraş apropiat | Şimleu Silvaniei | |
Coordonate | 47° 01‘ 20“ N 22° 45‘ 14” N | |
Suprafaţă | 13,43 ha | |
Înfiinţare | 1995, declarat în 2000 | |
Administrator | Primăria Sâg | |
Vezi şi | Arii protejate în judeţul Sălaj |
Rezervația peisagistică Tusa - Barcău este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip peisagistic și forestier) situată în judeţul Sălaj, pe teritoriul administrativ al comunei Sâg.
Localizare
Aria naturală este situată în partea sud-estică Munţilor Plopișului, în extremitatea sud-vestică a județului Sălaj, în Țara Silvaniei (zona de contact a Crişanei cu Transilvania) pe teritoriul sud-vestic al satului Tusa, aproape de limita de graniță cu judeţul Cluj[1].
Descriere
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[2] și reprezintă o arie naturală constituită din șisturi cristaline acoperite cu conglomerate de gresii, argile și nisipuri. Aria naturală se află în apropierea zonei de contact al Munţilor Plopişului cu Munţii Meseş (în apropierea izvoarelor Barcăului) şi se întinde pe o suprafață de 13,43 hectare[3].
Rezervația înclude un sector de pădure (făgete pure de dealuri și făgete amestecate), o zonă de pajiște, precum și două izbucuri[4] (Izbucul Mare și Izbucul Mic) cu un impresionant debit de apă[5] şi se suprapune sitului Natura 2000 - Tusa - Barcău[6].
Biodiversitate
Aria protejată și dispune de clase de habitate cu păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum (păduri dacice de fag și carpen cu vegetație de colțișor)[7].
Căi de acces
- Drumul național (DN1H) Şimleu Silvaniei - Nuşfalău - drumul județean (DJ191D) pe ruta: Fizeș - Sâg - Tusa
- Drumul național (DN1) Cluj-Napoca - Huedin - Ciucea - drumul județean (DJ108A) - Vânători - drumul județean (DJ191D) - Tusa
Vezi și
Note
- ↑ ProtectedPlanet.net - Rezervația peisagistică Tusa - Barcău - delimitarea ariei protejate
- ↑ Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000; accesat la 15 aprilie 2013
- ↑ Apmsj.anpm.ro - Agenţia pentru Protecţia Mediului Sălaj; accesat la 15 aprilie 2013
- ↑ Izbucul reprezintă un izvor cu debit de apă intermitent
- ↑ Arii protejate din județul Sălaj; accesat la 15 aprilie 2013
- ↑ Sit natura 2000 - Tusa - Barcău (date generale); accesat la 15 aprilie 2013
- ↑ Biodiversitate.mmediu.ro - Natura 2000 - Biodiversitatea în România - Tusa - Barcău; accesat la 15 aprilie 2013
Rezervaţii naturale în judeţul Sălaj | |
---|---|
![]() |
|
1 Rezervaţie naturală declarată monument al naturii |